Pe puntea unui vapor gata-gata să se scufunde căpitanul comandă orchestrei să cînte. Nici n-au apucat bine să digere potolul de la festin, că oaspeţii sînt poftiţi afară, să ia o gură de aer proaspăt. Şi dansează pe punte, în timp ce apa năvăleşte în sala motoarelor, apoi în cabine, pînă cînd valurile încep să măture puntea. Vaporul se scufundă, încetul cu încetul, odată cu oamenii care valsează.

Secvenţa aceasta mi-a revenit în minte acum cîteva zile, la Gala „Gopo“. Această a IV-a ediţie – parcă mai pompoasă, mai luxuriantă ca toate celelalte – a strîns în Sala Unirii de la Palatul Parlamentului toată crema cinematografiei de la noi. Covor roşu, atmosferă relaxată, zîmbete cuceritoare, toalete elegante, decolteuri apetisante, discursuri flamboiante, şampanie şi mult glamour.

Mult glamour... pentru nimic. Adevărul e că sclipiciul Galei nu are nici un corespondent real în lumea în care se învîrt cineaştii noştri: ei o duc prost oricum, sînt în criză încă înainte să se fi prăbuşit pieţele internaţionale de capital şi vor avea probleme de finanţare încă mult timp de-acum încolo. Mă întreb, de pildă, cine o să mai calce pe covorul roşu peste vreo doi ani, dacă ne gîndim că în 2009 Centrul Naţional al Cinematografiei a anulat o sesiune de finanţare, şi că bugetul pentru anul în curs este, din cîte se pare, insuficient. Şi-apoi, premiile...

Sigur că e o bucurie să afli că Radu Mihăileanu, Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Adrian Sitaru etc. sînt apreciaţi la festivalurile europene, unde concurează alături de alţi cineaşti cu multe filme (şi premii) la activ. Tocmai de aceea e şi atît de stînjenitoare o gală în plan local, un concurs (aproape) fără concurenţă: douăsprezece lungmetraje de ficţiune jurizate de cei 400 de profesionişti din domeniu; patru filme nominalizate la mai multe secţiuni (Poliţist, adjectiv şi Cea mai fericită fată din lume au „acoper