Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbători cu mâncare de la Crucea Roşie

Publicat in Adevarul, vineri 2 aprilie 2010 ·

100 de persoane nevoiaşe din Baia Mare vor beneficia de sprijin în cadrul proiectului Banca de Alimente a Crucii Roşii. Crucea Roşie Maramureş are în baza de date peste 500 de persoane cu venituri lunare sub 500 de lei şi altele fără nicio sursă de venit.

Nevoiaşii vor fi ajutaţi să aibă parte de sărbători mai fericite, cu ajutorul pachetelor de alimente ce le vor fi distribuite de voluntarii Crucii Roşii. Proiectul Banca de Alimente a Crucii Roşii Române, care reprezintă o soluţie imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici, a fost preluat după un model din alte ţări europene, SUA sau Canada, a explicat Dana Pop, directorul filialei maramureşene a Crucii Roşii Române.

Distribuţia alimentelor a început azi. „Nu mă aşteptam. Am primit ulei, făină, zahăr. Doamne, ce zile am ajuns să trăiesc... Am lucrat o viaţă, iar acum, fără ajutor, nu mă descurc", a spus Florica Lazăr, o pensionară din Baia Mare, în vârstă de 74 de ani.

Alimente pentru nevoiaşii din Maramureş

„Banca de Alimente" presupune stocarea de alimente neperisabile, obţionute prin prin donaţii şi sponsorizări, în depozitele Crucii Roşii şi distribuirea acestora către persoanele fără venituri sau cu venituri foarte mici din ţară, pe baza evaluărilor efectuate de către filialele organizaţiei.. „În Maramureş, avem peste 500 de oameni care abia îşi duc zilele. Încercăm să-i ajutăm cum putem", a subliniat Dana Pop. În pragul sărbătorilor pascale, Crucea Roşie Maramureş a apelat la Metro şi Real, unde cumpărătorii au putut dona alimente. „Ieri am ridicat alimentele care s-au strâns la cele două magazine", a precizat directorul filialei maramureşene a Crucii Roşii. „Nu vom reuşi să acoperim întregul judeţ înainte de Paşti, dar pentru nevoiaşii din Baia Mare am făcut peste 100 de pachete cu alimente", a adăugat Dana Pop.

Vor primi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 32 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 54 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 34 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°