Copos îi transmite lui Andone că trebuie să fie dur cu jucătorii pentru a avea rezultate şi a pus deja presiune pe noul antrenor: "Eşti obligat să cîştigi sîmbătă!"
Prin aducerea lui Ioan Andone, George Copos joacă ultima carte a Rapidului pentru un loc în Europa League. Şeful din Grant a explicat de ce l-a ales pe Ando: "Era nevoie de un şoc la echipă. Mă bucur că am adus un antrenor titrat, hotărît, care îşi doreşte să facă performanţă. E bine că avem un tehnician sever. Nicolae Manea era mult prea bun cu jucătorii, iar aceştia nu prea îl ascultau".
Copos a dezvăluit şi ce l-a sfătuit pe Andone: "Are obligaţia să-i calce pe jucători pe gleznă, să-i facă să se trezească, pentru că avem fotbalişti care sînt plătiţi şi cu 300.000 de euro, iar echipa e pe locul 7! Nu e în regulă!".
Oficialul rapidist a vorbit apoi de obiectivele pe care i le-a fixat noului său antrenor: "Domnul Andone nu are o misiune uşoară, ci una delicată. Trebuie să cîştige toate meciurile, e condamnat să facă asta, şi sîmbătă, şi cu CFR, şi cu Dinamo. Nu se pune problema să pierdem din nou Europa".
"În urmă cu 3 ani, cînd l-am instalat pe Bergodi, am fost în discuţii foarte avansate cu Andone. A fost mereu în atenţia mea şi regret că nu l-am adus mai devreme"
GEORGE COPOS, patron Rapid
Săgeţi către Rednic
George Copos a profitat de ocazie şi l-a înţepat ieri pe Mircea Rednic, antrenor care a refuzat să revină în Giuleşti: "Cine e competitiv şi titrat ca antrenor îşi găseşte repede echipă. Cine nu e stă pe bară. În România avem mulţi tehnicieni de valoare şi foarte puţini dintre antrenorii noştri stau degeaba acum". "Puriul" a spus ieri: "Eu nu am refuzat Rapidul, ci pe domnul Copos. A venit şi rîndul meu să-i întorc spatele".
Preţuri triple pentru rapidişti
Intrarea generală la partida FC Internaţional Curtea de