* partenerul său de pahar a ajuns în comă la spital, fiind internat la Terapie Intensivă
Chiar în Săptămâna Patimilor, un brăilean de 50 de ani şi-a găsit sfârşitul după ce a băut alcool metilic. Din acelaşi lichid toxic a gustat şi partenerul său de pahar, însă acesta a scăpat cu viaţă, ajungând în stare gravă la spital. Cei doi bărbaţi locuiau cu chirie într-un imobil din cartierul Lacu-Dulce, iar vecinii îi ştiau ca fiind oameni liniştiţi care munceau cu ziua pe unde puteau pentru a câştiga un ban pentru traiul de zi cu zi.
Astfel, în seara zilei de 30 martie, la ora 18.30, Silviu B. (50 de ani), din comuna Cazasu, a sesizat la Poliţie faptul că în locuinţa sa din municipiu, l-a găsit decedat pe Gheorghe Manole (50 de ani) şi în stare de inconştienţă pe Ioan Florescu (55 de ani), pe care îi adăpostea în imobil. Deşi Ambulanţa a sosit de urgenţă la faţa locului, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 50 de ani. Celălalt bărbat era în comă şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind internat la Secţia de Terapie Intensivă sub supravegherea medicilor.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi au băut dintr-o sticlă un lichid de culoare albastră sau verde deschis, posibil alcool metilic, pe care decedatul o adusese în casă. "În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.
Cadavrul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Medicii au prelevat probe care urmează să fie analizate pentru a se stabili cu exactitate substanţa băută de cei doi bărbaţi. * partenerul său de pahar a ajuns în comă la spital, fiind internat la Terapie Intensivă
Chiar în Săptămâna