Doar trei dintre cei şapte "cavaleri" internaţionali derulează bussinesuri personale. Balaj e cel mai activ, cu rulaj de milioane de euro. Cu excepţia tînărului Kovacs, care are o casă în Carei, toţi locuiesc în apartamente
"Centralii" de pe lista FIFA sînt într-adevăr nişte oameni bogaţi? De ani de zile, aceasta e o întrebare tabu. Pentru federaţie, pentru arbitri, pentru microbişti. Întîia oară, cei şapte oameni cu ecuson internaţional au acceptat însă să-şi deschidă acum casele şi afacerile spre atenţia publică. "Nu vrem să se mai creadă că avem ceva de ascuns" a fost mesajul trimis de ei.
Balaj: Tranzacţii în industria petrolieră
Băimăreanul, 39 de ani, locuieşte într-un apartament cu 2 camere, la ultimul etaj al unui bloc din centrul oraşului. A început deja demersurile pentru a-şi transforma locuinţa într-un duplex, urmînd să folosească pentru extindere terasa de circa 100 m2, cu legătură pe o scară interioară! Mai deţine un teren de 5000 m2, pe care intenţionează să ridice case pentru cele două fiice ale sale, Aida şi Alissa. "Pînă acum n-am reuşit să construiesc nimic, fiindcă toţi banii i-am băgat în afaceri", explică Balaj.
AFACERILE. Derulează businessuri în industria petrolieră. E numai asociat, nu şi administrator, din lipsă de timp. Detaliază: "Cumpăr cantităţi mari de combustibili direct de la furnizori, am propriile rezervoare şi un parc de cisterne pentru transport. Duc marfa direct la poarta clienţilor, cu un adaos comercial". Cifrele de afaceri ale firmelor sale depăşesc 3 milioane de euro!
Profit 2008 pentru firma "Nirom Oil" 100 EUR*
Ce are de recuperat (creanţe) 580.000 EUR
*cifre preluate de pe siteul comercial totalfirme.com
"Am de recuperat sume de ordinul sutelor de mii de euro, pe care deţin titlu executoriu, prin justiţie, dar nu reuşesc să mişc nimic din ca