Recunosc cu onestitate ca faptul ca dumneavoastra cititi aceasta rubrica (ma rog, asa putini cati sunteti, dar sa fiti mandri ca sunteti o minoritate) se datoreaza lui Lucica Mandruta, care acum multi ani a avut o idee geniala (pentru mine si pentru el cel putin), ca sa scriem aceasta rubrica. Si daca atunci am marsat la idee, ar fi fost nedemn de mine sa-i pun creativitatea sub semnul intrebarii cu noua lui emisiune. Si trebuie sa spun ca, cel putin pana acum, in emisiunea lui am avut acelasi sentiment ca si cu rubrica - ma simt bine scriind articolele si la fel de bine m-am simtit sarind in jacuzzi. Iar dumneavoastra ce-oti simti - ramane in sufletul fiecaruia. Si iaca vine Pastele - cate Paste n-am apucat cu rubrica asta... Cat de diferite si totusi cat de asemanatoare, de 6-7 ani incoace. Totusi, Pastele asta e putin diferit, pentru ca soarta si zeii au hotarat ca aceasta frumoasa aventura culinara sa ajunga la un sfarsit. Si pentru ca s-a nimerit de Sarbatori, am vrut sa scriem un articol deosebit, care sa se petreaca intr-un loc pe masura. Si n-am fi putut gasi un loc mai potrivit pentru marea finala gastronomica decat la un restaurant mediteranean - Casa Mediterana, adica, unde, dupa cum spune proprietarul, om cu suflet si cu zambet cald pentru fiecare client, "Domnule Imre, am incercat sa aducem in restaurant bucatariile din jurul Mediteranei".

Frumoasa incercare - de altfel un succes, aici la Casa Mediterana, unde vei gasi meze de peste, dar si un haloumi unicat in Bucuresti, bulete de branza piscacioasa si cea mai buna pita mancata de mine vreodata in orasul asta. Omul gospodar de meserie si-a facut restaurant in Pipera, a crescut, s-a dezvoltat, si-a reglat calibrul si a zis "Am nevoie de un loc mai mare si intr-o zona mai sic". Asa a ajuns in Herastrau, langa terenul de tenis, dar mancarea e asa sanatoasa ca nu te simti vinovat sa mananci un pe