Fericit. Pentru ca am reinvatat mersul pe jos, am reinceput sa cunosc pasul strazii si frumusetea clipei de a sta si a vedea ca Bucurestiul nu este chiar asa de urat cum credeam. Din troleibuzele si tramvaiele pline cu cersetori si ghiolbani, viata parea mai sumbra. Altadata, in mersul sinelor cautam doar sa ma retrag intr-un colt, sa-mi ascult melodiile preferate, aceleasi mereu, si sa cobor cat mai repede.
Acum, imi zic, e o vreme tocmai buna de privit in jur. Oare cat stam in fiecare zi sa ne uitam la ceea ce ne inconjoara, la chipurile oamenilor care trec pe strada, la norii in umbre albastre care brazdeaza cerul? O fi Bucurestiul un oras plin de oameni veniti din toate colturile tarii, asa cum toti ne plangem, de parca am fi locuit aici de cand lumea, dar trebuie sa luam din el ce e mai bun, sa privim oamenii in frumusetea si diversitatea lor.
Uniii se plimbau nepasatori pe sinele de tramvai, bucurosi ca pot explora un spatiu pana atunci interzis. Taximetristii erau toti un zambet, isi frecau mainile, bucurosi ca mai au si ei de profitat de pe urma crizei.
Decat sa fiu batut pe la usa vreunui taxi de persoane prea turbulente pentru mine, cum am vazut ca au patit unii azi, am zis ca e mai bine sa cunosc putin orasul la pas. Pe bancile din statiile de autobuz mai erau doar oameni care se asezasera sa-si traga putin sufletul. Am pornit chiar de langa o statie de metrou, protestul meu pentru greva lor de saptamanile trecute.
In Cismigiu, targ de flori si traditii. Covoare, velinte, carpete si peticare taranesti frumos lucrate si colorate, atarnate la intrarea in parc, asa cum isi scoate o taranca cele mai frumoase lucruri in vazul lumii, cand isi deretica prin casa de fiecare Paste. Iata ca stim sa ne mai respectam si traditia si sa apreciem lucrurile care fac bine sufletului.
Nu stiam ca in cladirea maiest
