Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oţelul a depus contestaţie, cere depunctarea celor de la Pandurii

Publicat in Adevarul, vineri 2 aprilie 2010 ·

Directorul general de la FC Oţelul, Marius Stan, a spus că la pauza meciului cu Pandurii Tg. Jiu a depus o contestaţie referitoare la dreptul lui Sorin Cârţu de a sta pe banca tehnică a echipei gorjene. Oţelul şi Pandurii au terminat la egalitate, scor 1-1, partida de astăzi din etapa a 25-a a Ligii I.

"Am depus contestaţie la pauza. Sorin Cârţu a fost suspendat şase etape ca antrenor principal, tot pe aceasta funcţie să o suporte. Nu cerem să câştigăm meciul cu 3-0, vrem doar respectarea unui principiu şi a regulamentului,. Ne adresam de data aceasta Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor, iar cei de la Pandurii riscă depunctarea, între 6 şi 9 puncte", a declarat Marius Stan.

Oţelul a mai depus un memoriu, miercuri, prin care contesta dreptul lui Cârţu de a sta pe bancă, care a fost respins joi de către Comisia de Disciplină.

Cârţu a fost suspendat în turul campionatului, apoi a demisionat, dar contractul său cu Pandurii a rămas în derulare, deşi antrenor principal a fost Liviu Ciubotariu.

Marius Stan: "Oricine în afară de Pandurii, ne dădea azi de la trei în sus"

Altfel, Marius Stan a spus că echipa sa a jucat foarte slab şi că a avut mare noroc că nu a pierdut. „Un meci ca acesta trebuie interzis vizionării, mai ales copiilor. La cât de slab am jucat, nici să stăm în picioare nu am fost în stare, trebuie să ne pupăm că am luat acest punct. Orice altă echipă în afară de Pandurii, dacă ne prindea astăzi, ne dădea de la trei în sus. Pandurii au jucat modest şi ar trebui să ne dăm palme pentru că nu am fost în stare să-i batem", a declarat Marius Stan.

În schimb, antrenorul de la Oţelul, Dorinel Munteanu, a spus că este foarte mulţumit şi că vrea să-şi răsplătească jucătorii cu o zi liberă. „Am jucat aproape 70 de minute în zece, de aceea vreau să-mi felicit echipa pentru jocul tactic foarte bun. Eu sunt mulţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 15 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 16 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°