E Paşte, românii sunt din nou creştinii din sondajele de opinie, preoţii îşi reglează sunetul la boxe şi fac ultimele playback-uri, iar porcuşorul hâtru îi urează mielului “Paşte fericit”. Patiseriile nu mai au în vitrine altceva în afara cozonacilor cu E-uri, ne-am amintit din nou despre căminele de bătrâni, case de copii şi cerşetorii nu ni se mai par aşa soioşi, mieii se găsesc acum şi pe Internet şi, chiar dacă nu am mai văzut isteria cumpărăturilor din ultimii ani, cozile la pâine mi-au smuls un zâmbet în drum spre serviciu.
Cu atâtea mâini în jurul meu făcând cruci am ridicat ochii din telefon şi am redescoperit bisericile ascunse printre blocuri de furia comunistă. Dar şi luminile care au pogorât pe străzile din Sectorul 1 probabil de la execesul de zel al unui angajat care a luat anticipat o supradoză de împărtăşanie.
Creştineştile înjurături le-am contabilizat de la o duduie cu SUV, care a dublat limbajul vulgar cu un neortodox deget miljociu către un domn care a semnalizat prea târziu schimbarea direcţiei de mers, întârziind-o astfel cu câteva secunde pe doamna care avea probabil programare la pedichiură pentru slujba de Înviere. Mai conta că strada era pustie?
Înaltele feţe bisericeşti s-au pregătit temeinic pentru creştineştile obiceiuri, poftindu-i pe credincioşi să servească lumină direct de la Ierusalim, adusă cu un charter în parteneriat cu PDL (dezvoltat încă din campania electorală) pentru a nu mai exista concurenţa de anul trecut, cu Ghiţă Flutur pe post de atlet al creştinătăţii. Cu siguranţă, sentimentul religios al românilor ar fi fost altul dacă Patriarhul se gândea să ofere şi câte o bormaşină pentru cei care au ţinut postul. Poate anul viitor.
Lumina se găseşte pe plajă, la toate bisericile de cartier şi la fiecare colţ de stradă pentru cei mai leneşi. Nu ştiu încă dacă se poate lua la pachet cu friptura de miel
