Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru tineri au fost la un pas de moarte, în Munţii Bucegi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 aprilie 2010 ·

Patru tineri din Bucureşti, doi băieţi şi două fete în vârstă de 23 de ani, au fost la un pas de moarte după ce au porni, aseară, pe un traseu periculos din munţii Bucegi, interzis în această perioadă.

Doi dintre tineri au pornit, pe jos, din staţiunea Buşteni, spre platoul Bucegi pe Valea Caraiman, un traseu montan dificil şi extrem de periculos.

Fără să conştientizeze pericolul foarte mare de avalanşă, care s-ar putea produce în orice moment, prietenele celor doi tineri au vrut sa le facă o surpriză şi să-i ajungă din urmă.

Din păcate au rămas blocate la jumătatea traseului, într-o zonă dificilă, cu foarte multă zăpadă, şi au fost nevoite să sune la 112.

Salvamontiştii din Buşteni au pornit iniţial după cele două fete, însă ajunşi pe munte şi-au dat seama că şi cei doi băieţi au nevoie de ajutor.

Cei patru tineri care s-au aventurat pe munte erau echipaţi necorespunzător pentru un asemenea traseu, au crezut că pot ajunge pe platoul munţilor Bucegi în pantofi de vară.

Aventura vieţii lor

„A fost aventura vieţii, am ajuns într-un loc de unde nu am mai putut urca şi am căzut pe gheaţă. Noroc că au venit după noi. Dacă o să mai merge pe această vale? Cu siguranţă, nu. Mai bine mă duc la mare măcar acolo ştiu să înot", spune unul dintre turiştii salvaţi

Cele două echipe de salvamontişti care au intervenit s-au regrupat şi au început acţiunea de recuperare a tinerilor imprudenţi. După aproximativ 3 ore, turiştii au fost aduşi teferi în staţiunea Buşteni.

„Cele două fete s-au aventurat nebuneşte şi ele pe Valea Caraiman în căutarea prietenilor lor ca să le facă o surpriză însă puteau să le facă o surpriză de proporţii dacă le lua vreo avalanşă sau cădeau într-o prăpastie. Urmarea a fost că au rămas blocate şi au sunat la 112. Aşa am reuşit să aflăm şi de prietenii lor care se aflau ceva m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 23 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Bărbat de 71 de ani, lăsat în libertate după ce a bătut cu sălbăticie un pui de câine și i-a ameninţat cu moartea pe cei care au încercat să apere animalul

HotNews acum 10 minute
Un bărbat de 71 de ani care a agresat grav un pui de câine pe o stradă din Sectorul 5 și a devenit violent față de trecătorii care au încercat să intervină a fost lăsat în libertate de judecători, deși procurorii ceruseră arestarea preventivă a aces

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 13 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°