În iunie 2008, într-o seară, bombăneam, probabil, despre serviciu. Îmi consumam nervii defecţi în traficul infect, amărându-mă despre vai!, cât de amară e viaţa. Mă pierdeam în diverse amănunte, în şedinţe care mi se păreau de importanţă astronomică. Îmi căutam rost şi uitam că rostul e chiar sub nasul meu. Înghiţeam în căni de cafele stările zilei ce urma şi despre care eram atât de sigură.

Îmi cumpăram biletele de avion şi sufeream că vacanţa e prea scurtă. Îmi făceam griji despre diete şi culorile pantofilor pe care îi am şi nu îi am. Transformam întreruperile de cablu şi de internet, micile ploi de vară, cozile de la metrou şi casierele ţâfnoase în probleme. Nu-mi făceam timp pentru prieteni, alergam după cine ştie ce fără-de-care-mi-se-părea-că-nu-puteam-trăi. Îmi chinuiam sănătatea în nopţi perdute şi vise carieristice.

În iunie 2008, Andrei începea să uite literele. În iunie, simţurile au început să-l părăsească. Melanom malign la nivelul scalpului, stadiul III. Andrei are 27 de ani. Iar medicii i-au mai dat de trăit 31 de zile.

“Ca să pot să mai trăiesc chiar şi o zi în plus, în fiecare oră din restul vieţii mele trebuie să strâng 130 lei. La un calcul simplu, atâta costă viaţa mea”

130 de lei costă o oră din viaţa lui Andrei. În total, aproximativ 25.000 euro. Sumă pe care unii o dau, din încheietura mâinii, pe o maşină. Sau pe care alţii o pierd în toate zilele pierdute în nimicuri.

Andrei are nevoie de ajutor. Şi nu cere mult: doar o oră. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

În iunie 2008, într-o seară, bombăneam, probabil, despre serviciu. Îmi consumam nervii defecţi în traficul infect, amărându-mă despre vai!, cât de amară e viaţa. Mă pierdeam în diverse amănunte, în şedinţe care mi se păreau de importanţă astronomică. Îmi căutam rost şi uitam că rostul e chiar sub nasul meu. Înghiţeam în căni de cafele stările zilei