Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdaproste! Steaua a cîştigat cu Braşov după o gafă imensă a lui Dani Coman

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 3 aprilie 2010 ·

Golul a fost marcat de Pleşan, omul adus astă-toamnă de Stoichiţă de la Steaua II. Braşovul a făcut figuraţie în prima repriză, însă în partea secundă i-a chinuit rău pe roş-albaştri. Cristi Tănase a jucat sub orice critică şi a fost huiduit de fani

Steaua a profitat de grava eroare a portarului braşovean, iar în repriza a doua a tremurat la ocaziile oaspeţilor

Vezi rezumatul meciului Steaua - FC Braşov 1-0! (video)

Steaua termură cînd intră pe Ghencea. Jucătorii par că au uitat şi lecţia lovirii corecte a mingii, lecţie învăţată în timpul junioratului, iar propriul public este mai mult duşman decît aliat.

Totuşi, începutul avea să fie unul mai uşor decît se aşteptau roş-albaştrii. Coman a jucat rolul iepuraşului de Paşte pentru stelişti, făcîndu-i un cadou nesperat lui Pleşan (6). Publicul s-a mai înmuiat şi el, iar Bănel şi Arman şi-au continuat şarjele prin "brînza" apărării "Steagului". Braşovul a fost inexistent în prima parte, doar capul lui Măldărăşanu (30) aducîndu-le aminte oamenilor lui Stoichiţă că au şi un adversar în faţă. Geamănul mai puţin talentat, Arman, a avut şansa desprinderii, dar Coman nu a mai greşit (17).

Căzuţi fizic

Schimbările lui Viorel Moldovan, exilat în tribună, au dat senzaţia că Braşovul nu a venit doar în plimbare la Bucureşti, iar Zaharia l-a întins serios pe Tătăruşanu (46). Steaua a amorţit şi ea după pauză, iar Tănase a făcut o demonstraţie despre cum nu trebuie să joace un fotbalist ce poartă tricoul cu numărul 10!

Steaua şi-a chinuit fanii pînă în final cu un joc încîlcit şi mai mult la voia întîmplării, aducînd aminte de meciurile cu Dinamo şi cu Pandurii. Ilyeş putea da lovitura, însă lobul său a lovit transversala (73), Zaharia a avut şi el vreo două faze încinse. A rămas 1-0, Steaua rămîne sus, dar relaţia cu fanii pare iremediabil distrusă.

"Steau

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°