Prosper om de afaceri în domeniul restaurării monumentelor istorice, sătmăreanul a avut iniţiativa de a aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim la Satu Mare în seara Învierii. „M-am gândit că ar fi un gest creştinesc ca sătmărenii să poată trăi această bucurie” a spus el.
PROFIL
Născut: 12 februarie, Săuca
Studii: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic Iaşi
Familie: Căsătorit, are doi copii
Credincios al Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Satu Mare, unde face parte din Consiliul Parohial, Mircea Leţiu este membru în Adunarea Eparhială şi membru în Adunarea Naţional Bisericească din partea Episcopiei ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Din inţiativa lui, în acest an, în Noaptea de Înviere, credincioşii din Satu Mare vor putea trăi bucuria de a lua din Lumina Sfântă de la Ierusalim.
Avion închiriat
„M-am gândit că ar fi un gest creştinesc ca sătmărenii să poată trăi această bucurie” a spus el. Astfel, bărbatul a închiriat un avion particular pentru a aduce Sfânta Lumină de la Bucureşti la Satu Mare în această seară. „Avionul care vine din Israel va ateriza în jurul orei 20.00, pe aeroportul Henri Coandă. Acolo vom fi prezenţi şi noi pentru a primi Lumina Sfântă şi a o aduce la Satu Mare. Voi merge la Bucureşti însoţit de părintele exarh şi stareţ al Mănăstirii Scărişoara Nouă, arhimandritul Timotei, iar Lumina Sfântă va ajunge la Satu Mare la ora 23. Avionul va face o escală şi pe aeroportul din Baia Mare, sâmbătă, în jurul orei 22, unde Lumina Sfântă va fi oferită reprezentanţilor Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, pentru a se bucura şi credincioşii băimăreni de acest miracol al ortodoxiei”, a dezvăăluit sătmăreanul. Tot el a spus că iniţial ar fi dorit să meargă personal la Ierusalim, la Mormântul Sfânt, plan care speră să-l pună în practică în viitorul apropiat. „Acum doi ani a