Maria se socotea putin mai aproape de lucrurile sfinte, inconstient simtea ca sacrificiul ei a fost iesit din comun. Maria Duceac a udat cu lacrimi ouale pe care le vopsea pentru sfintele sarbatori de Pasti. Gindurile zburau mereu la Ionel, sotul ei care trecuse in lumea celor drepti de doi ani de zile. Vecinele ei se mirau ca izvoarele lacrimilor la aceasta tinara femeie sint vesnic nesecate. - Maria, ai doar douazeci si doi de ani, esti tinara si trebuie sa-ti refaci viata, spuneau cu blindete. - Eu am murit cu Ionel al meu odata. Dumnezeu mi l-a luat si ma rog sa ma cheme si pe mine la El. Nu era chip sa-i zdruncine cineva credinta ca pentru ea viata s-a sfirsit. Desi trupul femeii dorea viata, chinuind-o de multe ori prin somn, mintea ei ii impunea o conduita inclinata spre sacrificii si autocontrol. Cu un cosulet plin cu cele cuvenite la slujba Invierii, Maria pleaca mai devreme ca sa prinda un loc in sfinta biserica. Deja aceasta era aproape plina si femeia a ocupat un loc mai retras. Tineri studenti la teologie si alti mireni cintau rugaciuni preliminarii si tensiunea crestea pe masura ce se apropia ora sosirii preotilor. Femeia stia rugaciunile toate, inclusiv succesiunea lor, si cinta in surdina odata cu magnificul cor. Alte si alte femei faceau acelasi lucru si, din cind in cind, ingenuncheau. Tinara Maria se simtea mai aproape de Ionel si, fara voie, aluneca in amintirile celor doi ani de viata fericita pe care au dus-o impreuna. Apoi a sosit vestea din Irak. Gindurile se tulbura, se invalmasesc. Sicriu acoperit cu un drapel, salve de pusca in aer, televiziune, discursuri, vesnica pomenire si... gata. - A luptat pentru credinta noastra sfinta... - Da, sigur, acum este in rai. Maria avea certitudinea ca Ionel al ei este linga sfinti si de acolo o ocroteste, ii vede zi si noapte viata ei de toate zilele. Simtea ca are un protector in suita sfintilor. Credint