De la an la an, marile sarbatori religioase, Craciunul si Pastele, devin in primul rand sarbatori ale stomacului si minivacante asemeni celei din 1 Mai. Este, desigur, o senzatie alimentata de isteria si lipsa totala de imaginatie a televiziunilor, dar pare ca elementul central al sarbatorii este masa, iar preocuparea principala este ghiftuirea.
E adevarat, anul acesta criza a mai potolit parca asaltul asupra magazinelor. Nu este vorba numai despre lipsa de bani, ci si despre o mai mare cumpatare si prudenta, salutare, as zice, dupa frenezia necontrolata a anilor trecuti. Dar obsesia burtii a ramas dominatoare.
"Masa crestineasca" trebuie sa mai aiba putin si pana se rupe. Ei bine, un fel de masa crestineasca exista, dar in niciun caz asa cum este ea conceputa astazi.
E o vorba care spune "Craciunul e satul, iar Pastele fudul". In cazul Craciunului opulenta este oarecum traditionala, fiind vorba despre o sarbatoare cu o semnificatie spirituala de mai mica complexitate decat Pastele. Craciunul e bucurie dintr-un capat intr-altul.
In cazul Pastelui, bucuria este precedata de sacrificiu si o mare suferinta, tradusa culinar in cel mai lung si mai drastic post al anului. Bucuria este una mai sofisticata, nu aceea nasterii, ci aceea a renasterii. De aceea, in cazul Pastelui importanta este innoirea, pe care trebuie sa o vedem de la haine, la case (aceasta este "fudulia") si, mai ales, suflete si mentalitati.
Pentru ca incarcatura spirituala e atat de mare, masa cade pe locul al doilea si este mai retransa. Exista patru alimente simbolice esentiale, care nu trebuie sa lipseasca: ouale inrosite de sangele lui Hristos; mielul - simbolul sacrificiului unui nevinovat (precrestin, prin sacrificarea mielului era rascumparat intaiul nascut al familiei) si care, conform traditiei trebuie gatit sub forma de stufat, cu multa