Un dispozitiv exploziv plasat pe o linie de cală ferată a deraiat un tren de marfă duminică dimineaţa în regiunea Caucazului de Nord, în zona Daghestanului, au raportat agenţiile de ştiri din Rusia.
"La 4:05 (0005 GMT), a existat o explozie pe cale ferată din apropiere de satul Pervomaiskoye care a deraiat opt vagoane ale unui tren cu bunuri", o sursa din serviciile de securitate din regiune a declarat agenţiei de ştiri Interfax.
"Nu au existat răniţi sau morţi", a adăugat sursa.
Un tren de pasageri care pleca din oraşul siberian Tyumen către Baku trebuia să treacă pe acea linie două ore mai târziu. Acesta a fost oprit în timp ce şinele de tren sunt reparate, a raportat Interfax.
Militanţii au intensificat atacurile în ultimele luni în întreaga regiune a Caucazului, unde luptătorii islamişti s-au confruntat cu autorităţile locale pro-Kremline şi forţele ruse de securitate într-o insurgenţă sporadică.
Grupul "Emiratul Caucaz", condus de Doku Umarov, a revendicat ambele atacuri sinucigaşe de la metroul din Moscova, de luni, în care au murit 40 de persoane.
Grupul şi-a asumat responsabilitatea şi pentru bombardarea trenurilor de mare viteză Nevsky Express în luna noiembrie, de pe ruta Moscova-St.Petersburg, care a cauzat moartea a 28 de oameni.