Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgeta Măluţan: „În cuvinte mă pierd,mă redescopăr“

Publicat in Adevarul, luni 5 aprilie 2010 ·

Dascăl şi scriitor, Georgeta Măluţan este un om apreciat pentru ideile sale de colegi şi elevi. Spune că se simte împlinită când vede realizările elevilor şi cursanţilor ei, mai ales că aceştia folosesc pasaje din cărţile sale şi o citează la statusul pe Messenger.

Fire nonconformistă, Georgeta Măluţan se consideră norocoasă deşi s-a născut într-o zi de 13, şi tot într-o astfel de dată s-a şi căsătorit. Crede că norocul ei în viaţă a fost dat însă de părinţii ei, pentru care multă lume o invidiază, de profesorii ei, fără de care spune că ar fi devenit doar un manual vorbitor, de prietena ei de peste 20 de ani, Adriana, dar şi de alţi oameni pe care i-a întâlnit în diferite momente ale existenţei sale. „Nu ştiu exact cum măsoară alţii norocul, dar pentru mine existenţa Aniei, fiica mea, e superlativul absolut", afirmă Georgeta.

Momentan, profesoara savurează fiecare zi din binecuvântatul concediu de îngrijire a copilului, cum îl numeşte ea, şi crede că această experienţă completează tabloul unui dascăl adevărat: cel ce îi învaţă pe copiii altora şi îi înţelege mai bine pentru că are şi el unul acasă. "Prin Ania am descoperit: că există minuni în fiecare zi/că timpul se măsoară în kg şi centimetri/că pe triciclete se poate dansa/că toate cremele sunt comestibile", spune Georgeta zâmbind.

Se regăseşte în scris

Profesoara se află la a treia carte, „Complexul Penelopa", după ce a mai publicat „Mezalianţe", literatură postmodernă în ciclul liceal, în 2007 şi „Cucta", proză, în 2008. Următorul volum nu va fi unul de beletristică şi va fi realizat în colaborare cu un fost coleg şi un bun prieten de-al ei, Attila Antal. „Simt provocare, satisfacţie şi nostalgie când scriu. În cuvinte mă pierd, mă regăsesc, mă redescopăr. Da, în esenţă, mă joc", mărturiseşte Georgeta.

Pentru ea, formula unei vieţi fericite conţine ingrediente ca: liber

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia spune că nu poate accepta propunerile SUA pentru oprirea războiului din Ucraina „în forma actuală”

HotNews acum o ora
Rusia nu poate accepta propunerile Statelor Unite pentru oprirea războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră cauzele conflictului, a declarat marți un diplomat rus de rang înalt,

Alertă în Capitală. Instituţii publice au primit prin poştă câte un plic cu un praf de culoare alb-rozaliu/ Poliţiştii bucureşteni fac verificări/ Sprijin de la SRI şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate

News.ro acum o ora
Autorităţile din Capitală sunt în alertă, după ce instituţii publice au primit, marţi, prin poştă, câte un plic cu un praf de culoare alb-rozaliu. La această oră, poliţiştii bucureşteni fac verificări la faţa locului, cu sprijinul Serviiului Român d

Crin Antonescu, despre cheltuielile din precampanie: Eu personal am cheltuit ceva bani, că mi-am luat nişte haine noi. În rest, nu sunt încă la curent, toate conturile vor fi făcute publice

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat marţi, la Constanţa, despre cheltuielile de precampanie, că el personal a cheltuit ceva bani, pentru că şi-a luat nişte haine noi. ”În rest, nu sunt încă la cur

O femeie s-a aruncat în fața unui tren de metrou într-o stație din Sectorul 5 al Capitalei

Adevarul acum 22 minute
O femeie s-a aruncat marți, 1 aprilie, în fața metroului într-o stație din Sectorul 5 al Capitalei.

DIICOT face cercetări, în urma unei plângeri în care Jean-Claude Van Damme este acuzat că a beneficiat de servicii sexuale de la cinci fete, exploatate de gruparea patronată de Morel Bolea, fondatorul asociaţiei Kasta Morrely

News.ro acum o ora
DIICOT face cercetări, în urma unei plângeri primite prin email, potrivit căreia actorul belgian Jean-Claude Van Damme ar fi beneficiat de servicii sexuale din partea a cinci fete, românce, despre care ar fi ştiut că erau exploatate de gruparea de t

Se ascut „cuțitele” înainte de campanie. Victor Ponta îl ATACĂ pe George Simion: „Continuă să se comporte ca un CÂRLAN” / Replica liderului AUR

Gandul acum 2 ore
Cu doar două zile înainte de startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, spiritele s-au încins între Victor Ponta și George Simion. Fostul premier l-a atacat dur pe liderul AUR într-o postare pe Facebook, acuzându-l că „s

Parlamentul Georgiei adoptă legea „agenților străini” și reintroduce delictul de „înaltă trădare”

Mediafax acum o ora
Legea adoptată de parlamentul georgian prevede sancțiuni dure pentru nerespectarea obligațiilor, inclusiv amenzi de până la 10.000 de lari (aproximativ 3.570 de dolari) și pedepse cu închisoarea de până la cinci ani în caz de recidivă. Noua legislaț

Suspectul în cazul atacurilor de săptămâna trecută de la Amsterdam a avut probabil intenţii teroriste, spun procurorii. El este un cetăţean ucrainean din Doneţk

News.ro acum o ora
Procurorii olandezi au anunţat marţi că bărbatul care joia trecută a înjunghiat cinci persoane în piaţa centrală din Amsterdam este suspectat de tentativă de omor asupra acestora cu o probabilă intenţie teroristă, relatează Reuters. Suspectul, care,

Un ordin rusesc reduce capacitatea de export a petrolului din Kazahstan prin conducta CPC, pe fondul unei dispute în cadrul OPEC+

News.ro acum o ora
Rusia a ordonat terminalului de la Marea Neagră care gestionează exporturile de petrol ale Kazahstanului pompate de marile companii americane Chevron şi Exxon Mobil să închidă două dintre cele trei puncte de ancorare ale sale, pe fondul unui blocaj

Antonescu: Unul care se strecoară pe la mese, la câte o chermeză americană, cu ecuson cu numele altuia, ăla-i suveranist? Unul care stă în funduleţ, jos, îşi face selfie la poartă la Trump, fost prim-ministru al unei ţări din Europa, e suveranist?

News.ro acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, a ironizat, marţi, pe George Simion şi Victor Ponta, despre care a spus că ”se strecoară pe la mese, la câte o chermeză americană, cu ecuson, cu numele altuia, sau stau în

Vremea

București
acum

15°
mar.

8°/16°
mie.

9°/17°
joi

9°/11°
vin.

7°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

8°/11°
joi

8°/10°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

mar.

6°/13°
mie.

9°/13°
joi

8°/12°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/16°
mie.

7°/14°
joi

6°/12°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/17°
mie.

8°/16°
joi

7°/15°
vin.

6°/17°