I-au spus: "Dumnezeu nu există". Iar el le-a răspuns: "Dumnezeu meu e viu, e adevărat şi e prezent". Şi ei l-au înteminţat şi l-au schingiuit, însă el nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Şi a suferit ca un martir şi a rămas neclintit în credinţa lui, în mijlocul unor oameni care încep să nu mai creadă în nimic.

Gheorghe Bârligea era soldat, în 1952, şi refuza să iasă la instrucţie sâmbăta. Era adventist de ziua a şaptea şi această zi, sâmbăta, este lăsată de Dumnezeu pentru odihnă şi pentru cinstire, zice el acum. Le zicea ofiţerilor: "Aşa scrie în Biblie. Eu cred din adâncul inimii mele că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu şi nicio poruncă a unui om nu mă va face să încalc porunca Domnului".

N-a vrut să depună jurământul. Trebuia să jure că nu-şi va precupeţi sângele, că îşi va da sufletul şi viaţa pentru Republica Populară Română. "Dar sufletul este de la Dumnezeu, ne este dat cât trăim, noi nu putem să facem negoţ cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu şi este al Său. Aşa că am refuzat să rostesc acea frază din jurământ. În rest, eram de acord şi cu sacrificiul suprem pentru ţară şi cu tot" spune Gheorghe Bârligea, un bătrân de 79 de ani din Slănic-Prahova. Stă la marginea orăşelului, pe vârful unui deal cu miez adânc de sare. La poarta casei lui se cască în pământ o pâlnie adâncă de optzeci de metri, cu apă sărată pe fund. Groapa de sare şi vârful cu molizi sunt reperele evoluţiei lui spirituale. Acum e sus, senin şi înţelept, după ce o vreme s-a zvârcolit în iadul oamenilor. Şi a învins.

CU SUFLETUL NU SE FACE NEGOŢ

În ziua jurământului putea să se amestece printre ceilalţi soldaţi şi nici să nu deschidă gura şi s-ar fi considerat că a jurat şi nimic din tot răul care s-a prăvălit peste el după aceea nu l-ar mai fi atins. Însă el a repetat mereu, din prima zi de armată, că nu va depune jurământul în