● Yves Saint Laurent, Coordination éditoriale: Éditions de La Martinière et Fondation Pierre Bergé – Yves Saint Laurent, Paris, 2010.
Pe o foaie a caietului de „amintiri“ în care, la sfîrşitul clasei a VIII-a, colegii îmi scriau sau îmi desenau „o piedică în calea uitării“, cineva mi-a lipit un colaj cu fotografii de modă. Erau nişte imagini alb-negru, pe o hîrtie oarecare, decupate probabil din vreun almanah Femeia, şi care înfăţişau o suită de manechine suple, înalte, îmbrăcate toate în costume-pantalon. Într-un colţ era scris cu caractere mici: „Ţinute de zi Yves Saint Laurent“.
Numele nu îmi spunea încă nimic, însă imaginile m-au uimit. Mi se părea că văd pentru prima oară portretul eleganţei. Misterul ei. Imposibil de spus de unde venea impresia de frumuseţe copleşitoare, pentru că prima senzaţie era cea a unei suverane simplităţi. Vedeam liniile biruitoare, dar nu puteam descifra secretul forţei lor. Degajau un aer de veşminte perfecte, cum nu mai văzusem sau cel puţin faţă de care nu fusesem atentă pînă în acel început de vară al anului 1977. Povestea lor începuse, însă, cu multă vreme înainte.
În toamna anului 1957, la numai 21 de ani, Yves Saint Laurent este desemnat la conducerea casei de modă Dior. În anul următor, lansează prima sa colecţie, intitulată „Trapèze“, prin care îşi detronează celebrul antecesor. Impune o nouă linie lejeră, renunţă să marcheze talia, demodînd, într-un sezon, faimosul „new-look“ lansat de Dior cu un deceniu în urmă. În 1961, împreună cu Pierre Bergé fondează propria sa casă de modă, rafinatul logo, alcătuit din cele trei iniţiale YSL înlănţuite, fiind creat de apreciatul grafician Cassandre. La primul său défilé maison, din ianuarie 1962, toate reflectoarele sînt asupra lui şi este denumit cu admiraţie unanimă „le petit prince de la haute couture“, colecţia fiind un triumf. Deja conturează un „now-look“ în
