Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali a dat bani foştilor colegi de celulă

Publicat in Romania Libera, luni 5 aprilie 2010 ·

Gigi Becali a povestit la un post de televiziune ce a făcut în cele două săptămâni cât ca fost încarcerat şi cum plănuieşte să-şi ajute foştii colegi de celulă, potrivit Realitatea.net.

Europarlamentarul Gigi Becali a declarat într-un interviu că în puşcărie a renunţat la trei păcate.

"Acolo (în puşcărie n. red.) nu ai ce face. Eu am stat acolo două săptămâni. Şi am fost mult mai aproape de Dumnezeu. Păcate nu puteam face, am citit încontinuu cărţi de religie, am renunţat la trei păcate. Am promis şi am renunţat. Când m-am spovedit anul acesta i-am spus părintelui cu curaj şi cu mândrie sufletească că am renunţat la trei păcate şi nu le voi mai face toată viaţa", a spus Becali, la Antena 3.

Gigi Becali a spus că nu i-a uitat pe foştii colegi de celulă, că nu-l interesează pentru ce au fost încarceraţi şi chiar îi ajută cu bani. "Unul dintre ei, i-am trimis acum două zile o geantă cu mai multe tricouri şi tot felul de alte lucruri pentru deţinuţii de acolo cu Steaua. I-am trimis prin sora lui 2.000 de euro, la fiecare lună nu mai ştiu exact, la 30 - 40 de zile, îi trimit 50 - 100 de milioane. Celălalt, i-am dat 5.000 de euro, 3.000 de euro pentru avocaţi. Le-am promis că îi voi ajuta şi că vor rămâne în memoria mea toată viaţa pentru că am fost (împreună n. red.) două săptămâni de suferinţă. Un om care e sentimental şi care trăieşte sufleteşte, nu le uită niciodată. Nu mă interesează pe mine pentru ce infracţiuni au fost ei acolo. (...) Eu toate lucrurile pe care le fac, sunt conştient că nu-i dau la un om, ci îi dau lui Hristos", a mai spus Becali.

Patronul Stelei spune că, odată cu înaintarea în vârstă, devine "mai înţelept şi mai curat". "Pe măsură ce trec anii, şi asta o simt pe pielea mea, devii mai înţelept şi mai curat. Numai că noi trebuie să avem grijă că sfârşitul, viaţa şi moartea fiecăruia n-o ştie nimeni. Nu ştie nimeni dacă noi a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său

News.ro acum 24 minute
Pentru a doua oară în cinci zile, armata israeliană l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului, a anunţat marţi pe X armata israeliană (IDF). „Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iran

Percheziții în Prahova. Un bărbat antrena și organiza lupte ILEGALE de câini

Gandul acum o ora
Animale antrenate, chinuite și aruncate într-o lupta pe viață și pe moarte. Un bărbat din Prahova este cercetat pentru că ar fi organizat lupte ilegale de câini. Polițiștii de la protecția animalelor au descins marți dimineață la domiciliului acestu

„Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul! Trump a plecat de la Summitul G7 cu o zi mai devreme

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump și Marco Rubio se întorc de la Summitul G7 din Canada cu o zi mai devreme „din motive evidente”, potrivit președintelui american.

Horoscop pentru marți, 17 iunie 2025. Ziua este favorabilă rezolvării chestiunilor financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec In prima parte a zilei esti discret si cu gandurile departe. Posibil sa-ti dea de furcă, bugetul disponibil sau chestiunile financiare comune cu altii. Insa, ca prin minune, dupa pranz ai sanse sa primesti solutii deosebite pentru tot ce te f

Polițist de la Serviciu Rutier, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Un polițist de la Serviciul Rutier a fost trimis în judecată fiind suspectat că a primut bani de la două persoane pentru a le ajuta cu soluții favorabile în dosarele în care erau anchetate. Potrivit DGA, la data de 12.06.2025, procurorul de caz din

Discuţiile utilizatorilor cu AI-ul Meta devin publice în aplicaţie

News.ro acum 2 ore
Utilizatorii soluţiei de inteligenţă artificială dezvoltată de Meta postează în mod public discuţiile cu chatbot-ul, fără a-ţi da seama că acestea devin vizibile tuturor. Spre deosebire de toate celelalte soluţii de AI, cea creată de Meta reuşeşte -

Cel puțin 14 morți și zeci de răniți la Kiev în urma atacurilor rusești

Mediafax acum o ora
„Conform rapoartelor inițiale, există deja 14 morți la Kiev”, a scris Timur Tkachenko pe Telegram. Echipele de salvare continuă să caute victime printre ruinele clădirilor, potrivit AFP. Reuters anunță că atacul a ucis 14 persoane și a rănit 44. Ata

Trump spune că trebuie să se întoarcă la Washington "cât de repede poate" de la summitul G7 din Canada pentru a gestiona situaţia actuală din Orientul Mijlociu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat luni că trebuie să se întoarcă la Washington mai devreme de la summitul G7 din Canada "cât de repede poate" pentru a gestiona situaţia actuală din Orientul Mijlociu, potrivit CNN. Preşedintele francez Emmanuel Ma

Atac sângeros la Teheran Trei angajați ai Semilunii Roșii, uciși în timp ce acordau ajutor răniților

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei angajați ai Semilunii Roșii iraniene au fost uciși luni la Teheran într-un atac israelian în timp acordau ajutor răniților în cartierul Shahid Bagheri, a anunțat organizația, echivalentul iranian al Crucii Roșii, potrivit surselor citate de Age

Mitsubishi negociază o posibilă achiziţie de 8 miliarde de dolari în sectorul gazelor de şist din SUA

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul japonez Mitsubishi Corp se află în negocieri avansate pentru a achiziţiona active de gaze de şist din Statele Unite deţinute de firma de investiţii Aethon Energy, într-o tranzacţie estimată

Vremea

București
acum

27°
mar.

17°/33°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/22°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/27°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

15°/29°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°