Nu ştim aproape niciodată sigur dacă un politician e cu adevărat corupt sau cu adevărat incompetent aşa cum de multe ori ni se sugerează. Nici înregistrările făcute pe ascuns şi nici stenogramele cu care sîntem bombardaţi periodic nu demonstrează, de obicei, fără putinţă de tăgadă în faţa opiniei publice, că unul sau altul au săvîrşit o ilegalitate sau că nu ştiu ce personaj e nepregătit şi incompetent pentru rolul public pe care-l are. Nu sîntem neapărat siguri (cel puţin la prima vedere) nici dacă o vedetă sau alta e total lipsită de orice pregătire sau calităţi. Nimic de acest fel nu e, de obicei, probat pînă la capăt. Ce putem vedea însă imediat şi în plină lumină este stilul acestor oameni. Cum vorbesc, cum se mişcă sau cum reacţionează în diverse împrejurări. Şi dintr-odată avem probe indubitabile că multe dintre personajele principale ale dramei care se joacă permanent pe marile noastre scene şi pe micul ecran au un comportament neelegant sau chiar de mahala. Nu ştim ce păcate or avea dar ne putem da seama de la o poştă că e vorba de nişte indivizi cu mari carenţe de educaţie.

Mulţi oameni publici şi-au făcut un adevărat obicei din a se înjura în emisiuni televizate. O altă bucurie la modă a lor, este aceea de a-şi expune în faţa lumii problemele personale (chiar intime), cu mult ajutor şi din partea presei. Persoanele publice par a avea, astăzi, un singur mare scop, acela de a deveni cît mai populare şi de a face cît mai multă audienţă. Ele nu reuşesc însă decît să devină din ce în ce mai vulgare. Dramele importante ale naţiei noastre se amestecă zilnic cu mici can-can-uri. Ţoapele şi mitocanii îşi exhibă gusturile şi obiceiurile lor în faţa tuturor într-o telenovelă fără sfîrşit. De multe ori, aceştia nu se manifestă individual ci cu întreaga familie, cu tot clanul. Rufele murdare din diverse familii se spală, astăzi, în studiourile de televiziune