Câţi dintre românii care au revenit acasă de Paşte ar şi rămâne să lucreze mai departe în ţară? Ediţia curentă a FP România analizează plecarea şi revenirea creierelor româneşti. Cei care se întorc acum în ţară nu sunt neapărat o forţă modernizatoare. Iar ceilalţi nu se întorc în orice condiţii.

Criza din Vest, care a dus la pierderea atâtor locuri de muncă, poate provoca un reflux al migraţiei economice. „Căpşunarii" rămaşi pe drumuri aduc ameninţarea şomajului în creştere şi un nou tip de infracţionalitate - spargeri de bănci sau jafuri armate, spun alarmiştii. Din contră, ne vine o forţă de muncă învăţată cu disciplina occidentală, instruită şi cu experienţa civilizaţiei, îi contrazic optimiştii.

Ambele viziuni conţin o parte de adevăr, şi ambele simplifică excesiv fenomenul. Să nu uităm că o masă de indivizi care se (re)integrează într-o societate anume ia în mare măsură forma locului unde se află, oricât de diferiţi ar fi în prima fază. Prin urmare, românii întorşi în ţară nu vor fi mai recalcitranţi faţă de lege decât le permite mediul, nici la fel de harnici şi disciplinaţi ca în Vest dacă se pot „descurca" şi obţine aceleaşi rezultate cu efort mai mic.

Cine revine la cine

Singurii de la care am putea aştepta primul impuls modernizator sunt tocmai aceia care nu se integrează aici, inadaptaţii cu vocaţia de a provoca schimbare în jurul lor. Cei care au plecat tocmai pentru că nu au reuşit să-şi croiască un loc în prezentul românesc - tinerii excepţionali, bursierii internaţionali, olimpicii la ştiinţe, studenţii vânaţi de Harvard, IT-iştii din Silicon Valley sau profesioniştii de succes din Canada sau Germania şamd. Aceştia nu se întorc însă.

În primul rând pentru că nu se află în situaţia de a-şi pierde slujba. Iar în al doilea rând pentru că ei au nevoie de mai mult decât de un loc de muncă: ei au pretenţia de a-şi creşte copiii î