Presa internaţională de astăzi scrie despre susţinerea de care se bucură papa în rândul clerului catolic, prezenţa a sute de pelerini la Ierusalim sau informaţiile despre al doilea sinucigaş de la metroul moscovit. Printre alte subiecte, Israelul a permis importuri private în Gaza, iar protestatarii din Bankok refuză să se disperseze.
Clerul este alături de papă. Un cardinal important de la Vatican a ţinut un discurs public de încurajare în faţa papei, pe fondul scăderii popularităţii Suveranului Pontif, în urma scandlurilor sexuale din cadrul Bisericii Catolice. Înalutul prelat Angelo Sodano a spus că este vorba de o campanie de denigrare a Bisericii Catolice şi a papei Benedict al XVI-lea, potrivit The New York Times. În faţa a mii de persoane adunate în Piaţa Sf. Petru de la Vatican Sodano i-a urat papei un Paşte Fericit şi l-a asigurat că episcopii sunt alături de el.
Sute de pelerini sunt la Ieusalim de Paşte. Sărbătorirea Paştelui a început la Ierusalim la Mormântul Sfânt, unde sute de pelerini au cântat imnuri specifice Învierii, scrie Voice of America. Grădina şi Mormântul Sfânt sunt rămăşiţele biblice ale locului în care a fost înmormântat Iisus. Credincioşii au stat cu faţa la Mormânt şi au strigat "Domnul s-a înnălţat".
Al doilea sinucigaş de la Mosocova era profesoară. Al doiea sinucigaş cu bombă de la metroul moscivit avea probabil 28 de ani şi era o profesoară, scrie Associated Press. Un ziar rusesc a anunţat că tatăl profesoarei a recunoscut-o pe aceasta într-o fotografie. Rasul Magomedov a declarat că o cunoştinţă i-a trimis o fotografie cu al doilea sinucigaş cu bombă de la metrou şi că aşa şi-a recunoscut fiica.
Importuri private permise în Gaza. Israelul a permis intrarea a zece camioane cu haine şi încălţăminte pentru palestinienii din Fâşia Gaza pentru prima dată de la preluarea puterii de către Hamas, în 2