Sarmanul roman! Il facem in toate felurile, iar el nimic! Isi vede linistit, in continuare, de ale lui. Ca e nevrotic! Ca e ipocrit! Ca isi face cruce cu mana stanga, iar cu dreapta il strange de gat pe ungur (eventual, in acelasi timp, il omoara si pe tigan). Ba ca a fost paranoic in comunism, ba ca ar fi ajuns schizoid in democratie. Nimic nu mai e pur, totul e gri, toti suntem suparati pe viata. Iar daca nu, atunci cand chefuim si petrecem o facem precum niste gorile. O multime de primitivi langa cativa rafinati si esteti ai moralei.
Lipsa evenimentelor politice i-a pus pe unii la grea incercare. Linistea de Paste i-a impins catre meditatie, iar criza de subiecte si absenta catastrofelor naturale au dovedit ca si ele pot naste monstri. Cum e romanul, pana la urma? Negru-gri, trist, prost crescut, manelist, superficial, grobian, socio-schizo-para-orice sau doar un animal inca abia scapat in libertate dupa o vesinicie petrecuta in cusca?
Cine stie sigur…? si oricum nu mai conteaza, din moment ce suntem convinsi ca asa cum este nu e in regula. Daca de sarbatori sta linistit in casa, se uita la televizor, mananca bine si asculta muzica tare, spunem ca e manelist, rateaza esenta crestinismului si s-a molipsit de spiritul comunist. Daca se duce la Biserica de Paste, dar nu e suficient de evlavios, zambeste sau chiar rade la o prostie spusa sau vazuta in jurul sau, iar apoi pleaca imediat dupa ce a luat Sfanta Lumina, il afurisim si il boscorodim precum babele pioase de la coltul manastirii – nu e un bun crestin, e doar fatarnic!
Daca isi paraseste apartamentul si pleaca sa se relaxeze la iarba verde, gasim oricand un taran cu muzica mai tare printre toti ceilalti, pentru ca apoi sa putem spune ca ne manelizam cu totii.
Daca il gasim zambind mereu si vorbind cu incredere si speranta, ne place mai mult sa credem ca e superficial sau naiv sau de-a
