În Craiova nu mai există altul. L-au conceput pe termen lung cu mai bine de patru ani în urmă. N-are nimic pasiv, de serviciu care să oblojească sau care să funcţioneze în virtutea inerţiei. O mână de oameni lucrează pentru ca persoanele fără cămin să revină în viaţa socială, pregătite să aibă un rost şi să nu aştepte para mălăiaţă. Acesta este, de fapt, rolul adăpostului de pe Râului.
Când au venit, li s-a servit la masă ciorbiţă. Caldă, proaspătă, pregătită într-o oală mare. Mirosea a legume, a carne şi a pătrunjel. Din castroane, ieşeau aburii. Nici n-au mai văzut celelalte bucate. S-au repezit şi au înşfăcat lingurile. Au mâncat tot şi au mai cerut. Un castron, două, până s-au simţit sătui.
Sunt oameni care au trăit 15-20 de ani pe stradă. Fără adăpost, fără mâncare caldă, fără un duş la-ndemână. Au trăit din cerşit, din mila altora sau făcând diverse treburi. Unii au avut loc de muncă. Atunci când au îmbătrânit, s-au trezit însă fără un bănuţ pus deoparte. Pe alţii i-au gonit din casă copiii, după ce s-au văzut proprietari pe locuinţă. Bătute de bărbaţi şi alungate, câteva femei au ajuns în stradă. În timpul lunilor de iarnă, au fost aduse în adăpostul de aici.
O construcţie lungă, ca un tren cu multe vagoane, de un galben pal, cuminte. Zona barăcilor, de pe Râului, aşa îi spun şi astăzi craiovenii locului unde, odinioară, erau arhivele primăriei. De ceva vreme, e cuprinsă într-un Program de Interes Naţional, finanţat de Ministerul Muncii. Abia în mai anul trecut i-a călcat pragul primul beneficiar. Oficial, se numeşte Centrul social de urgenţă pentru persoanele fără adăpost „Sfântul Vasile“. L-au creat, în parteneriat, Asociaţia „Vasiliada“, consiliul local şi Arhiepiscopia Craiovei.
Lecţia de supravieţuire: munca
„Rolul serviciului social este acea intervenţie prin care ajuţi un om să treacă pe celălalt mal, i
