Autorităţile din Castilla la Mancha au publicat, în premieră, un ghid de pescuit în mai multe limbi, inclusiv în româneşte.
Această măsură vine după ce, în ultimii ani, pescarii autohtoni s-au plâns de faptul că românii nu respectă legislaţia spaniolă şi că aceştia nu obişnuiesc să elibereze peştii după ce îi prind. În provincia din centrul Spaniei s-a deschis, la începutul acestei săptămâni, sezonul de pescuit.
Cum numărul compatrioţilor noştri din regiune care sunt amatori ai acestui sport este tot mai mare, Consiliul de Agricultură şi Dezvoltare Rurală s-a gândit că, dacă va edita ghidul în limba română, pescarii vor înţelege mai bine regulile atunci când vor merge pe baltă.
„Mulţi români pescuiesc fără permis, au mai multe undiţe sau pescuiesc în extrasezon", se plângeau, anul trecut, reprezentanţii unei asociaţii de pescari spanioli. Ghidul le explică românilor paşii pe care trebuie să-i urmeze pentru a obţine o autorizaţie de pescuit, le prezintă regulile ce trebuie respectate şi îi informează cu privire la perioadele în care această activitate este permisă.