Dosarul în care este anchetat poliţistul din Balş care a refuzat testarea alcoolemiei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Cazul subcomisarului Gheorghe Barbu, de la Serviciul Judiciar din cadrul Poliţiei Balş, care pe 15 martie 2010 a fugit de poliţiştii de la Rutieră, după ce a fost oprit în trafic, a fost preluat de magistraţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, doar aceştia având competenţă să cerceteze un ofiţer de poliţie judiciară. Dosarul a trecut mai întâi pe la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş. „Dosarul în care este cercetat poliţistul din Balş a fost declinat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, magistraţii de acolo urmând să facă verificări“, a spus prim-procurorul Claudiu Turcin, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş.
Gheorghe Barbu este anchetat după ce a fost oprit în trafic pentru un control şi a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Poliţistul de 44 de ani, din comuna Bobiceşti, ar fi fost văzut consumând alcool într-un restaurant de pe raza oraşului Balş, după care s-ar fi urcat la volanul maşinii sale. Martorii au sunat la 112, iar un echipaj de poliţie l-a oprit în trafic, în localitatea Bobiceşti. Barbu a prezentat actele maşinii, dar s-a sustras de la testarea cu aparatul etilotest şi a fugit pe un câmp, abandonând autoturismul şi actele.
Cercetat şi de IPJ Olt
Barbu spune că nu consumase alcool şi că totul ar fi fost înscenat de şeful Poliţiei Bobiceşti, Tudor Petcu. Subcomisarul susţine că acesta ar fi luat mită, iar el l-a denunţat, şi de atunci Petcu ar avea necaz pe el. Gheorghe Barbu lucrează în poliţie de aproape 15 ani, iar până acum nu a mai avut alte abateri, spun colegii săi. Pentru că s-a sustras de la testarea cu aparatul etilotest, poliţistul riscă până la şapte ani de închisoare.
Deocamdată, procurorii craioveni