Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista Presei Europene 6 Aprilie

Publicat in rfi, marți 6 aprilie 2010 ·

Les Echoes şi Le Parisien scriu despre o nouă grevă a angajaţilor companiei de căi ferate franceze. „Climat islamofob în Franţa”, titrează Le Figaro. Le Soir vorbeşte despre vizita premierului turc Recep Erduan la Paris: „Turcia nu va fi o greutate pentru UE”. În Franţa, ziarele vorbesc despre partidele care se pregătesc deja de alegerile prezidenţiale, deşi acestea vor avea loc peste 2 ani. Dacă la dreapta eşichierului politic lucrurile sunt întrucâtva clare, în sensul că nimeni nu se gândeşte încă să-i conteste lui Nicolas Sarkozy dreptul de a obţine un al doilea mandat, socialiştii francezi se află în dilemă şi anume cu ce ar fi mai bine să înceapă, cu desemnarea candidaţilor sau cu formularea programului. Este ceea ce scrie Le Monde, care titrează pe prima pagină „Metoda Aubry : mai întâi un program şi apoi un candidat sau o candidată”. Ca de fiecare dată, socialiştii francezi se confruntă cu o problemă de metodă: să redacteze programul înainte de a-şi desemna candidatul sau să-i lase candidatului sarcina de a-l redacta? Secretara partidului, Martine Aubry, nu vrea să calce pe urmele predecesorilor săi: ea doreşte redactarea unui program până la finele anului curent, în urma unei dezbateri din care să nu lipsească pensiile, fiscalitatea, mediul înconjurător, controlul frontierelor - teme ce nu fac unanimitate în cadrul partidului. Abia după formularea unui program acceptat de toţi, vor fi organizate alegeri primare în vara anului următor pentru desemnarea contracandidatului lui Nicolas Sarkozy. Sarcina lui Martine Aubry nu este deloc uşoară, mai ales că o serie de personalităţi socialiste, cea mai cunoscută fiind Ségolène Royale, îi contestă leadershipul. Terenul este propice pentru opoziţie, dacă ne gândim la mişcările sociale cu care se confruntă partidul de guvernământ. Angajaţii companiei naţionale de căi ferate se pregătesc să declanşeze cea de-a treia

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 32 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°