Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Crimă sau sinucidere în Pădurea Trivale?

Publicat in Adevarul, marți 6 aprilie 2010 ·

Descoperire macabră în pădurea Trivale! Un piteştean care făcea jogging în ziua de Paşte a observat două cadavre atârnate în copaci, faţă în faţă, la o distanţă de un metru unul de celălalt.

Bărbatul a chemat îndată poliţia. Oamenii legii sosiţi la faţa locului au de rezolvat cel mai dificil caz de anul acesta. Nu au niciun indiciu despre identitatea celor două persoane, acestea neavând asupra lor niciun act. Anchetatorii iau în calcul atât varianta unei duble sinucideri, cât şi pe cea a unei crime.

"Cei doi au fost găsiţi de un om care se plimba prin zonă, acesta ne-a anunţat. Vârstele bărbatului şi femeii sunt în jur de 45 de ani, deocamdată nu au fost identificaţi, se pare că, potrivit primelor constatări ale medicilor legişti, cele de la faţa locului, sunt morţi din noaptea de Înviere. Din primele cercetări se pare că este vorba de sinucidere, dar cercetările continuă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, subinspectorul Robert Radu.

Bărbatul şi femeia erau amândoi îmbrăcaţi la fel, în blugi, geacă şi vestă din piele neagră şi purtau pe cap şepci negre. În jurul încheieturii femeii, criminaliştii au găsit urme de vânătăi. Probabil aceasta a fost legată de mâini, lucru ce duce la ipoteza unei crime. Cadavrele lor au fost găsite la o distanţă mare de aleea pietonală din pădurea Trivale, semn că aceştia sau criminalul nu au dorit să fie uşor de găsit.

Cei doi au în jur de 45 de ani şi este posibil să fie soţ şi soţie. Pe inelarul femeii a fost găsită o verighetă, iar pe degetul bărbatului exista o urmă cum că ar fi purtat inel.

Medicii de pe ambulanţă au constatat că aceştia erau morţi de mai multe ore, probabil încă din noaptea de Înviere sau în dimineaţa Paştelui.

Cele două cadavre au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Argeş unde, în urma necropsiei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°