Economia Rusiei a înregistrat o creştere în primele trei luni din 2010, după un an de recesiune, în condiţiile în care industria manufacturieră şi serviciile şi-au revenit, iar ritrmul disponibilizărilor a încetinit, arată un indicator calculat de VTB Capital, potrivit Bloomberg.
Astfel, PIB-ul a înregistrat o creştere anuală de 0,5% în primele trei luni ale anului, după un declin de 2,6% în al patrulea trimestru din 2009, potrivit indicatorului. Economia a avansat cu 1,1% în martie, după o creştere de 0,5% în februarie.
Cererea din ce în ce mai mare de mărfuri şi creşterea cheltuielilor de consum au ajutat la redresarea economiei din cea mai gravă criză de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991. Economia s-a comprimat pentru al patrulea trimestru consecutiv în perioada octombrie-decembrie, cu 3,8%, după un declin de 7,7% în al treilea trimestru.
"Revenirea industriei rămâne limitată, în timp ce activitatea din sectorul serviciilor revine puternic", a declarat Aleksandra Evtifieva, senior economist în cadrul VTB Capital din Moscova. "Foarte încurajator este faptul că ritmul disponibilizărilor a încetinit în luna martie în ambele sectoare".
Banca centrală a Rusiei a coborât luna trecută dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la un minim record de 8,25%, marcând cea de-a 12-a reducere consecutivă, după ce măsurile anterioare nu au fost suficiente pentru a impulsiona economia. Producţia industrială a crescut într-un ritm mai lent în februarie, în contextul în care nivelul de creditare a continuat să scadă, în pofida relaxării politicii monetare.
Potrivit unui raport separat întocmit de Morgan Stanley, economia Rusiei ar putea avansa cu 6,5% în acest an, comparativ cu estimările anterioare, ce prevedeau o creştere de 5,3%.