În frumoasa zi de astăzi, plină de evenimente irelevante, s-au întâmplat în trecut nişte lucruri importante, s-au născut şi au murit nişte oameni celebri.
Ce va spune istoria despre data de 6 aprilie 2010? Că a plouat?
În cazul în care astăzi nu s-o fi născut un geniu pe care-l va cinsti suflarea omenească peste vreo 37 de ani, ne vom aminti cu drag tot de talentatul italian Rafael (Raffaello Sanzio da Urbino), care-a făcut o mulţime de chestii frumoase în cei 37 de ani pe care i-a trăit.
Rafel s-a născut pe 6 aprilie 1483 şi a murit pe 6 aprilie 1520.
Azi, la 683 de ani de când Petrarca a văzut-o prima oară pe iubirea vieţii lui, Laura, într-o biserică din Avignon, Jesse James spune că ar vrea să-şi salveze căsnicia cu Sandra Bullock, care-i gata să divorţeze şi sa-l lase fără bani. Dacă ne uităm în istorie, e o zi cam tristă: pe 6 aprilie 1814 Napoleon abdica şi era exilat pe Elba, SUA declarau război Germaniei pe 6 aprilie 1917 şi Germania se pregătea pe 6 aprilie 1941 să invadeze Iugoslavia (operatiunea 25) şi Grecia (operaţiunea Marita), iar pe 6 aprilie 1994 începea genocidul din Rwanda.
Azi, când actorul Zach Braff (Scrubs) împlineşte 35 ani şi regizorul Barry Levinson (Rain Man) 68 şi probabil petrec liniştiţi, alături de familiile lor, Nicollette Sheridan îşi manifestă mediatic furia împotriva lui Marc Cherry, creatorul celebrului serial NEVESTE DISPERATE, în care a jucat. Actriţa susţine că producătorul ar fi palmuit-o pe platoul de filmare.
Azi, când o mână de unguri şi români îl plâng pe Matei Corvin, care-a murit pe 6 aprilie 1490, câţiva nemţi sensibili îşi amintesc de Albrecht Durer, decedat pe 6 aprilie 1528, unii ruşi varsă o lacrimă pentru Igor Stravinsky, mort pe 6 aprilie 1971 şi pentru Isaac Asimov, trecut în nefiinţă pe 6 aprilie 1992, mulţi greci se veselesc, pentru că se fac 114 ani de la prima ediţie a Jo