Presa internă de astăzi scrie despre studierea limbii chineze, problemele din Dobrogea sau locul de joacă imaginat de primarul sectorului 4. Printre alte subiecte, Rusia este invitată şi ea să participe la scutul anti-rachetă, iar un român şi-a deschis brutărie în Canada.
Românii se pregătesc pentru „lumea nouă”: învaţă chineza. De la începutul lunii martie, zece cursanţi români studiază limba cu cei mai mulţi vorbitori din lume, într-un laborator modern, donat de statul chinez. Pe tablă sunt desenate trei linii orizontale, de lungimi diferite, o linie verticală care le taie la mijloc şi o linie oblică, uşor curbată, care pleacă din stânga. Le-a trasat o mână sigură, subţiindu-le către capete. Un bărbat echipat într-o uniformă militară, perfectă, arată acum spre semn şi scoate un sunet scurt, scrie Evenimentul Zilei.
Istoria Dobrogei, sub agresiunea betoanelor. Elemente antice trimise la export, lăcaşe de cult - monumente istorice care se dărâmă ca ofrandă adusă Zeului Ban. Un patrimoniu valoros strivit de plus-valoare, la semnătura oamenilor care ar trebui să-l protejeze. Istoria ori se vinde bucată cu bucată ori... se dărâmă. Turcii care au trăit în partea de sud a podişului dobrogean până la 1877 au numit dâmbul de piatră, acoperit atunci cu iarbă şi pământ, "Adamclisi" (Biserica omului), datorită ostaşului care-l străjea, potrivit Jurnalul Naţional.
Piedone vrea să facă o corabie a piraţilor. Primarul Piedone spune că este vorba de o idee care i-a venit brusc şi pe care va încerca să o materializeze până pe 1 iulie. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, vrea să bage 500.000 de euro fără TVA într-un loc de joacă în Parcul Copilului. Acesta se va întinde pe o suprafaţă de 450 de metri pătraţi şi va avea un regim de înălţime de 7 metri. Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii, amenajarea locului de j