Rusia vieţuieşte în contextul ambiguu al diarhiei (guvernare simultană a doi suverani), pe care Moscova postsovietică o promovează de vreo două decenii. Astăzi, la vârful puterii stau Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, două personaje care adesea gravitează la poli opuşi. Atunci când şeful statului înclinat spre liberalism, Medvedev, spune un lucru, autoritarul şef al guvernului, Putin, spune un altul şi opus, comentează reputatul editorialist italian Enzo Bettiza în La Stampa, potrivit Agerpres.

Oare diarhia care conduce Federaţia Rusă este armonioasă în strategia de fond şi discordantă în aparenţa tactică calculată? Sau odată cu trecerea timpului şi îndesirea problemelor, diarhia ca atare, deşi programată şi aprobată de Putin, va deveni în final conflictuală? Pe scurt: oare demersurile divergente şi pentru moment indescifrabile ale celor două personaje sunt studiate la masa de lucru sau sunt mai degrabă simptomele unui dezacord fiziologic tot mai puţin latent?

Succesiunea de evenimente ce au avut loc de la sfârşitul lunii martie până în zilele care au precedat Paştele - atentatul de la metroul din Moscova, acordul telefonic dintre Medvedev şi Obama privind dezarmarea nucleară, întâlnirea de la Caracas dintre Putin şi Hugo Chavez - readuce în atenţie o serie de contradiţii "diarhice", cărora nu li se poate da o interpretare imediată şi convingătoare.

Ce prevede răsunătorul acord încheiat prin telefon de preşedinţii rus şi american? Ei vor semna la Praga, la 8 aprilie, o reînnoire a tratatului Start privind reducerea reciprocă a focoaselor nucleare, aducându-le la limita de 1.550 atât pentru arsenalul Moscovei cât şi pentru cel al Washingtonului. Dar adevărata substanţă politică, mai mult decât strategică, a noului compromis între cele două superputeri, va trebui să includă un avertisment clar împotriva proliferării nucleare, ce are astăzi în Ira