Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bechtel amână concedierile colective

Publicat in Romania Libera, marți 6 aprilie 2010 · · ·

Compania americană Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, a amânat concedierea colectivă a angajaţilor până după data de 15 aprilie, când se va stabili şi numărul persoanelor care vor fi concediate, iar sindicatul ameninţă că va ataca în instanţă o eventuală decizie de disponibilizare scrie Mediafax.

" Concedierea colectivă a fost amânată din 5-6 aprilie pentru 15 aprilie. Vom începe de miercuri negocierile cu CNADNR pentru încheierea unui acord privind continuarea lucrărilor, aşa cum s-a convenit, iar o decizie privind numărul persoanelor care vor fi disponibilizare va fi luată în perioada 15-30 aprilie", a spus directorul de comunicare al Bechtel, Bogdan Sgârcitu.

Nicolae Feneşan, secretarul executiv al Federaţiei Generale a Sindicatului "Familia", la care este afiliat Sindicatul "Transilvania" de la Bechtel, a declarat, la rândul său, că a primit semnale privind intenţia companiei americane de a disponibiliza, începând cu 15 aprilie, un număr de 1.450 de angajaţi.

"Am semnale că vor fi trimişi în şomaj 1.450 de angajaţi, iar restul până la 1.915 vor fi folosiţi pentru continuarea lucrărilor pe tronsonul de zece kilometri Turda - Câmpia-Turzii. Oamenii vor primi, pe rând, deciziile de concediere, iar în momentul în care vor veni primele documente de disponibilizare vom acţiona Bechtel în instanţă", a spus Feneşan.

Acesta a acuzat compania Bechtel de "sfidare", în condiţiile în care continuă procedura de concediere colectivă, deşi aceasta a fost declarată ilegală de ITM Cluj.

"Am crezut că există legi în ţara asta, mai ales după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj a anunţat că procedura de disponibilizare colectivă este ilegală. E ciudat că celor de la Bechtel nu le pasă deloc. E o sfidare ce fac", a spus Feneşan.

După o întâlnire din 24 martie cu prefectul de Cluj, Florin Stamatian, purtătorul de cuvânt al companie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum o ora
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°