Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, marți 6 aprilie 2010 ·

Bătălia pernelor

Celebra Union Square din New York a găzduit recent deja clasica zi internaţională a bătăliei cu pernele - Pillow Fight Day. Singurele reguli impuse participanţilor au fost să aducă de acasă o pernă, să renunţe câteva ore la ochelari şi să nu aibă unghiile prea lungi. Evenimentul a fost organizat şi în alte 146 de oraşe din lume. De obicei, participanţii se mobilizează prin intermediul internetului sau al telefonului celular. În acest an, evenimentul a fost mediatizat şi pe facebook, iar pe pillowfightday.com a fost dată publicităţii lista oraşelor care au găzduit acest eveniment.

O lună de închisoare pentru un sărut

Britanicii Ayman Najafi, de 24 de ani, şi Charlotte Adams, de 25 de ani, au fost condamnaţi la o lună de închisoare după ce s-au sărutat în timp ce luau cina la un restaurant din Dubai. După cum informează Tgcom.it, cei doi amorezi sunt acuzaţi că au violat stricta lege a decenţei din statul arab. Ayman şi logodnica sa au fost arestaţi în luna noiembrie a anului trecut, după ce o femeie de 38 de ani a depus plângere împotriva lor. Aceasta a declarat în faţa magistraţilor că s-a simţit jignită de comportamentul celor doi la restaurantul unui hotel. În ciuda faptului că britanicul a afirmat că şi-a sărutat iubita doar pe obraz, judecătorul i-a condamnat pe cei doi la o lună de închisoare. Nici apelul depus în instanţă nu a schimbat cu nimic situaţia, iar britanicii nu pot părăsi Dubaiul, întrucât autorităţile le-au reţinut paşapoartele.

Kate Hudson, o femeie nehotărâtă

Cunoscuta actriţă Kate Hudson nu pare să fie prea hotărâtă în ceea ce priveşte bărbaţii, aşa că a decis să iasă cu trei domni în acelaşi timp. Actriţa nu se poate decide cu cine să rămână, având de ales între cameramanul şi fotograful Darren Ankenman, un agent de bursă şi jucătorul australian de golf Adam Scott. Situaţia lui Kate a stârn

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 24 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°