Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Herta Müller, invitata de onoare la "Europa scriitorilor" de la Bruxelles

Publicat in Romania Libera, marți 6 aprilie 2010 ·

Scriitoarea germană de origine română Herta Müller va fi invitată de onoare la "Europa scriitorilor", pe 14 aprilie, la Bruxelles, eveniment în cadrul căruia luareata premiului Nobel în 2009 îşi va prezenta noul roman, "Atemschaukel", publicat anul trecut în Germania, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

La conferinţa de la Bruxelles, Herta Müller va vorbi despre romanul "Atemschaukel", publicat în 2009, în Germania, de editura Hanser. Cartea va fi publicată anul acesta şi în România de editura Humanitas.

Câştigătoare a Premiului Nobel pentru literatură în 2009, Herta Müller, va relata în cadrul unui interviu, despre geneza acestui roman, despre dezrădăcinare, despre rădăcinile şi memoriile personale care au condus la scrierea acestei creaţii literare, şi nu în ultimul rând, despre literatură.

În această carte, Herta Müller descrie parcursul tânărului Leopold Auberg (un fel de alter-ego al poetului sas Oskar Pastior, născut la Sibiu), trimis în gulagul sovietic, ca pretext şi metaforă pentru a aduce în discuţie soarta minorităţii germane din Transilvania după cel de-al Doilea Război Mondial. Subiectul cărţii îl reprezintă experienţa personală a poetului Oskar Pastior, după ale cărui memorii orale Herta Müller a cules note, şi experienţa trăită de însăşi mama ei în lagărele de muncă forţată din fosta Uniune Sovietică.

La Târgul de Carte de la Frankfurt pe Main de anul trecut, Herta Müller a făcut primele declaraţii ample despre această carte: "Erau 80 de mii de persoane, una dintre ele a fost mama mea, ea a fost deportată timp de cinci ani, iar cealaltă persoană era Oskar Pastior, cu care ar fi trebuit ca în 2006 să stau împreună pe această Sofa Albastră" (este vorba despre tradiţionala "Sofa Albastră/ Blue Sofa", amplasată pe un podium în faţa publicului unde scriitorii sunt invitaţi să vorbească despre ultima lor carte). Oskar Pastior a m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 58 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 8 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°