Lotul naţional de Ashihara Karate a obţinut şapte medalii, dintre care două de aur, la a 16-a ediţie a Campionatului Mondial de Ashihara Karate „Sabaki Challenge Spirit", ce a avut loc la 3 aprilie 2010 la Viborg, în Danemarca. La competiţie au participat 19 ţări, iar România a ocupat locul al doilea în clasamentul pe naţiuni, fiind depăşită doar de Rusia.
„Este pentru prima dată în istoria Ashihara Karate când România obţine locul al doilea pe naţiuni. Am muncit cu toţii ani buni ca să structurăm o echipă puternică fizic şi mental pentru a transforma această muncă în rezultatele de azi, aşa că trebuia să apară această recompensă pentru noi", a spus sensei Petrică Bulmagă, antrenor principal al lotului.
Sportiva Cristina Toader a obţinut medalia de aur la categoria uşoară (-55 kg) iar Alexander Babia a luat aurul la categoria super-grea (+85 kg). Flavius Predoi (-60 kg) şi Cristian Toderici (-85 kg) au obţinut medalii de argint, iar Marina Mardare (-55 kg), Vlad Bucşă (-65 kg) şi Florin Căldăruşă (-80 kg) au câştigat medalii de bronz.
Campionatul Mondial de Ashihara Karate „Sabaki Challenge Spirit", care s-a desfăşurat la Viborg, în Danemarca, la 3 aprilie 2010, a adus în arenă circa 120 de luptători din 19 ţări.
Ashihara este un stil de arte marţiale full contact, de origine japoneză, fondat de Hideyuki Ashihara în 1980.