După mai mult de şase ore de discuţii cu ministrul Sănătăţii, reprezentanţii medicilor de familie nu au ajuns la un rezultat concret, însă spun că se află „pe calea cea bună". „Probabil miercuri va fi semnat un protocol care să aibă valoare juridică şi, dacă vom semna, de joi vom începe să oferim reţete compensate, gratuite şi trimiteri", a declarat Rodica Tănăsescu, şefa Asociaţiei Medicilor de Familie.
Medicii de familie au întrerupt săptămâna trecută lucrul cu pacienţii, refuzând să mai elibereze acte medicale. Principala lor nemulţumire este că au fost puşi în faţa faptului împlinit, fără nici o negociere cu autorităţile: noul contract-cadru pe 2010 le reduce considerabil veniturile calculate pe cap de pacient. Actul normativ prevede un plafon maxim de 2.200 de pacienţi pentru fiecare medic de familie.
Pacienţii „valorează" mai puţin decât anul trecut
Subvenţia pe cap de pacient se realizează prin calcularea unui punctaj, fiecare punct valorând 4,5 lei, în funcţie de vârsta pacientului (10,2 puncte pentru copiii până în 4 ani, 6,6 puncte pentru pacienţii între 4 şi 59 de ani şi 10,2 puncte pentru cei peste 60 de ani). Acest punctaj a fost micşorat faţă de anul trecut, când, spun medicii, şi aşa mai suferiseră o reducere: cea a valorii în bani a punctului. „Cine are sub 2.200 de pacienţi înregistraţi intră în catastrofă", ne-a spus doctoriţa Emilia Codreanu. Doctoriţa Maria Avram crede că, „dacă banii scad din nou, venim degeaba la serviciu". Nici medicii care au mai mulţi pacienţi decât plafonul nu o vor duce mai bine, pentru că principiul „cu cât mai mulţi pacienţi, cu atât mai mulţi bani" nu funcţionează în cazul medicinei de familie. Doar 25% din numărul pacienţilor care depăşesc plafonul erau subvenţionate de stat până acum, iar în noul contract este eliminată şi această prevedere, susţine Emilia Codreanu. „Acum, ce depăşeşte 2.200 ar ur