Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestul profesorilor lasă elevii repetenţi

Publicat in Adevarul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Războiul dintre profesori şi minister ar putea crea o premieră nedorită pentru învăţământul românesc, care nu s-a mai confruntat până acum cu posibilitatea anulării unui an de cursuri preuniversitare.

Elevii se pot gândi la tot ce este mai rău după o nouă zi de proteste organizate miercuri dimineaţa de către dascălii buzoieni în Piaţa Dacia din centrul municipiului.

VIDEO Ceartă între profesorii protestatari şi o locatară

Cu toate că şi după patru săptămâni de proteste, dialogul dintre liderii sindicaliştilor buzoieni şi reprezentanţii ministerului a fost unul al surzilor, combatanţii au reuşit să facă mici progrese şi să ajungă cel puţin la aceeaşi concluzie terifiantă: coşmarul îngheţării anului şcolar la Buzău poate deveni o realitate dacă acest conflict nu va fi soluţionat până săptămâna viitoare.

Mai mult decât atât veştile privind eventualitatea unei înţelegeri pe ultima sută de metri între cele două tabere nu sunt deloc îmbucurătoare. „Nu avem nicio informaţie care să ne determine să credem ca acest conflict poate fi intrerupt. Dacă nu se gaseste o solutie până mâine suntem în pericol ca să nu intram la ore nici săptămâna viitoare. În acest fel ne va fi imposibil să mai recuperam materia pierdută până acum din cauza grevei. Până acum niciun factor de raspundere nu a venit cu o soluţie deşi noi am facut nenumarate concesii”, a declarat liderul SIP Buzău Ion Dobre.

Poziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean este mult mai tranşantă vis a vis de acestă situaţie creată la Buzău. „Profesorii nu mai au timp sa recupereze timpul pierdut cu această grevă. Protestul este ilegal şi teoretic nu se poate aproba nici măcar recuperarea orelor. Totusi dacă profesorii se hotărăsc să înceapă cursurile vreau să cer clemenţă ministrului. Deocamdată unii din aceşti dascăli sunt în stradă şi nici acum unii din ei nu realizează că totuşi este ti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 26 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 55 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°