Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invenţie revoluţionară pentru protecţia mediului: Soluţia care scoate petrolul din apă

Publicat in Adevarul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Mihai Borceanu şi partenerul său maghiar, Nagy Kalmar Imre, au o invenţie revoluţionară. Cei doi au realizat o substanţă care, odată aruncată pe o suprafaţă poluată cu petrol, curăţă locul în totalitate.

Imaginile transmise în urma unui dezastru ecologic, în care sute de mii de litri de petrol s-au scurs în mare, l-au determinat pe Borceanu să facă ceva pentru mediul în care trăieşte. „Am văzut egreta care a trecut prin pata de petrol şi a murit imediat. Orice vietate care trece printr-o pată de petrol moare”, a spus Mihai Borceanu.

Acesta a mai spus că petrolul este o binecuvântare acestei lumi, dar exploatarea lui în condiţii neconforme atrage după sine dezastre majore. „Petrolul este un dar venit de sus, dar poluarea este partea rea a lucrurilor. Dacă poţi crea acest echilibru între aceste aspecte este ideal. Preţul unui baril de ţiţei a fost sub 10 dolari. Astfel s-a ajuns la cantităţi mari de petrol consumate şi o poluare masivă”, a mărturisit Borceanu motivele care l-au determinat să facă ceva în sensul acesta.

Substanţa minune: CLICK AICI pentru a vedea demonstraţia

Ideea lui Borceanu a avut-o şi cercetătorul maghiar Nagy Kalmar Imre al cărui proiect era deja finalizat în proporţie de 80 %. Astfel cei doi şi-au unit forţele şi au brevetat depoluantul Oil Fest. „Aruncată în apă intră în reacţie cu orice produs petrolier. Reacţia este lină şi încapsulează toate produsele chimice, iar apoi produsul obţinut se poate degaja. Nu are nici un efect asupra mediului, având un PH neutru din toate punctele de vedere”, a spus Borceanu.

În urma reacţiei dintre Oil Fest şi substanţa poluantă se formează un fel de burete (similar spumei care se foloseşte la consolidarea geamurilor sau uşilor). Soluţia poate fi folosită atât pe apă, sub formă lichidă, cât şi pe uscat sub formă de granule. Borceanu susţine că în urma depoluării cu noua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 40 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 54 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°