Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicat: includerea militarilor în Legea pensiilor este o aberaţie

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 aprilie 2010 · · ·

Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în rezervă şi în retragere, colonelul (r) Mircea Dogaru, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că încercarea de includere a pensiilor militare în sistemul unitar "este o aberaţie".

"Am făcut şi noi, sindicatul, o simulare şi ar rezulta o reducere între 40 şi 50%" a cuantumului pensiilor militare, a explicat Dogaru, apreciind că cel mai mult ar fi afectaţi cei care au ieşit la pensie mai devreme.

"Noi vom merge până în pânzele albe. Şi avem un argument foarte clar: legea se aplică fără caracter retroactiv, potrivit articolului 15(2) din Constituţie", a spus colonelul Dogaru, amintind că potrivit acestuia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

"Avem sprijin din partea instituţiilor. În acest sindicat nu suntem numai foşti militari, ci şi din servicii şi suntem decişi să ne judecăm şi pe Marte, pentru a opri acest proiect de lege", a spus el.

El a amintit că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a depus, la 26 martie, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de chemare în judecată a premierului Emil Boc şi a ministrului Muncii, Mihai Şeitan, solicitând retragerea proiectului Legii pensiilor deoarece nu a fost discutat şi cu reprezentanţii pensionarilor militari.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, precizează, într-un răspuns la o interpelare, publicat pe site-ul Senatului, că, potrivit unei simulări făcute la sugestia Ministerului Muncii, rezultă că, în urma aplicării sistemului unitar de pensii, pensiile militare s-ar reduce cu valori între 19 şi 69%.

Aproape 9% din pensiile militare, respectiv 7.265 din 81.183 de pensii militare au cuantumul peste 3.001 lei, dintre acestea 209 având valoarea de peste 5.000 de lei, a comunicat, la 16 februarie, la solicitarea Mediafax, Mini

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 56 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 45 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 27 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 34 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°