Cadouri în valoare de mai multe milioane de euro au fost date oficialilor din ţări precum România, Coreea de Nord, Libia şi Bulgaria cu scopul ungerii rotiţelor necesare la încheierea unor contracte de vânzare a mai multor modele de autobuze Mercedes destinate transportului public, afirmă procurorii americani într-un acord amiabil semnat cu firma germană.
Mii de autobuze Mercedes Conecto şi Citaro au fost achiziţionate în ultima perioadă de regiile locale de transport sau entităţi private din Bucureşti, Timişoara, Craiova, Braşov, Oradea, Bacău, Tg. Mureş, Baia Mare, Târgovişte şi Zalău. Potrivit Mediafax, plăţile incorecte au fost efectuate prin intermediul birourilor din Istanbul ale subsidiarei Mercedes-Benz Turk (MB Turk) a Daimler şi se ridică la cel puţin 3,88 milioane de euro. Acte găsite indică plăţi de aproximativ 6,05 milioane euro către părţi terţe în legătură cu tranzacţii de export de autovehicule către clienţi guvernamentali din afara Turciei, respectiv din Coreea de Nord, Letonia, Bulgaria, Libia, România, Rusia, Arabia Saudită, Yemen şi alte state. Mita a adus firmei germane venituri de 95 milioane euro. Din suma de 6,05 milioane euro, cel puţin 3,88 milioane euro au constat în plăţi incorecte şi cadouri, din care 3,3 milioane au fost înregistrate în acte sub acronimul N.A. (prescurtarea de la „Nutzliche Aufwendungen" - „plăţi utile").
Cele 3,88 milioane de euro, constând în bani şi cadouri, au fost plătite unor oficiali guvernamentali sau unor părţi terţe, cu înţelegerea ca acestea să fie date mai departe, în întregime sau parţial, unor oficiali care să ajute Daimler să-şi asigure vânzarea unor autovehicule către clienţi guvernamentali.
În perioada cu probleme, adică 2005-2006, regiile locale de transport public din România, subordonate primăriilor, au semnat contracte sau au achiziţionat peste o mie de autobuze Mercedes, în princ