Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinii: "Dictatura luminata" a doamnei Udrea sau despotism luminat?

Publicat in Ziare.com, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult doamna ministru Udrea. Din motive lesne de inteles pentru orice iubitor de arta, politica sau istorie. Cultura generala bogata pe care o are doamna ministru nu lasa loc de interpretari si nici de ambiguitati.

Dincolo de calitatile fizice, apreciate de revistele glossy si de publicul larg, doamna Udrea ne arata ca ideile politice sunt la fel de valoroase si, mai ales, originale.

Am asistat la fulminanta sa cariera. Am admirat tenacitatea si ambitia de a ajunge cat mai sus in ierarhia politica. Am vazut-o luptandu-se, dupa modelul patronului sau spiritual, cu presa, cu inamicii politici, cu subiectele grele si cu problemele de zi cu zi pe care le presupune o functie inalta in stat.

Este frumoasa, inteligenta, comunica foarte bine cu presa, are relatii, are tupeu, iar tupeul este bun, mai ales cand vine vorba despre femeile din politica romaneasca. Cu alte cuvinte, daca esti femeie si nu ai tupeu, mai bine stai acasa si incerci sa o descifrezi pe Sanda Marin.

Mai nou, dansa incearca sa ne indulceasca viata afectata de criza printr-un soi nou de glumite politice. Din pozitia de ministru isi permite sa ne dovedeasca ca inventivitatea conceptuala, dar si viziunea politica sunt doua lucruri la care tine foarte mult.

A auzit cineva pana acum de conceptul de "dictatura luminata"? Sincer, eu nu. Dar sunt sigur ca ne va explica, autosesizandu-se, politologul si europarlamentarul PD-L Cristian Preda. Daca nu o va face, atunci domnul Preda va avea o mare dilema morala, profesionala si politica. Inseamna ca va respinge regimul dictatorului Fidel Castro si al stafiei lui Che Guevara, insa va fi de acord ca Romania ar avea nevoie de o "dictatura luminata!?".

Nu stiu daca doamna Udrea s-a referit, de fapt, la despotismul luminat sau absolutismul luminat din secolul al XVII

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 21 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 58 minute
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum o ora
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum o ora
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°