Reporterul: Bună ziua, domnule Melcocovici! Mă numesc Ioana Mihnea şi sînt reporter la ziarul „Lumea animalelor“. Aţi fi de acord să vă luăm un interviu?
Melcul: Inamici! Ajutor!
R: Nu vă speriaţi, Măria Voastră, nu sîntem arici pentru a vă mînca. Aşadar, voi repeta întrebarea. V-am putea răpi cîteva minute din timpul dumneavoastră preţios pentru un scurt interviu?
M: A? Da, drăguţă, da. Doresc un meniu, dar mă duci tu la restaurant?
R: V-am întrebat, dacă vă putem lua un interviu!
M: Bineînţeles. Îmi pare rău, aşa e la bătrîneţe, nu mai auzi bine, nu mai vezi bine, nimeni...
R: V-a fost greu să bateţi atîta drum de unul singur? Din moment ce sînteţi rege, nu v-a oferit nici un slujitor un mijloc de transport mai rapid?
M: În regatul meu eram cel bun „alergător“. Eu eram cel mai rapid mijloc de transport, dacă se poate spune aşa.
R: Nu puteaţi să cereţi ajutor oamenilor? Unii dintre noi nu discriminăm melcii. Chiar şi legile noastre oferă ajutor celor cu posibilităţi minime. În acest moment aş putea să vă iau în palmă şi să vă...
M: Destul, domnişorico! Poate ţie ţi se pare uşor să spui toate acestea, să te dai mare cu legile voastre, dar despre noi nu ştii nimic. Istoria melcilor este una foarte bogată. Rudele noastre au apărut înaintea strămoşilor voştri! Cînd rostiţi numele de moluscă trebuie să simţi respect, nu milă! Putem să ne descurcăm şi singuri!
R: Îmi pare rău dacă v-am jignit, Alteţa Voastră!
M: Ar trebui să îţi pară! După standardele noastre, noi sîntem superiori oamenilor! Tinerii din ziua de azi, fie ei melci sau oameni au uitat adevăratele valori!
R: Putem să revenim la subiect, vă rog?
M: Preabine. Dar să nu uiţi ce ţi-am spus! Noi melcii...
R: Titlul de cel mai rapid alergător l-aţi cîştigat cu greu? Adică, un rege nu ar trebui să se pună în pericol pentru astfel de nimicuri.
