Piaţa are memorie de elefant. În pieţele valutare sau în cele de acţiuni repere de preţ testate chiar şi în urmă cu un sfert de veac sunt recunoscute de actorii majori care iau decizia de a cumpăra sau a vinde pe respectivele niveluri. Investitorii de retail şi clienţii au însă memoria foarte scurtă. Concluziile se trag greu, conexiunile abia se fac, învăţămintele sunt vagi, iar întâmplările recente neplăcute par irepetabile. Nu este astfel de mirare că repetăm aceleaşi greşeli, ignorând lecţiile trecutului.

Cam aşa pare că stau lucrurile şi când ne gândim la decizia de a achiziţiona un imobil. Prea repede românii par a fi uitat argumentele şi povestioarele triste care au devenit larg răspândite de la declanşarea crizei. Ce s-a întâmplat subprimerilor americani nu are nicio legătură cu România, explozia creditelor neperformante îi priveşte doar pe vecini, creşterea ratelor a fost doar episodică, deprecierea monedei naţionale reversibilă, iar degringolada din imobiliare o anomalie de neînţeles până la "reîntoarcerea la normalitate".

Cu promisiuni despre ieşirea din criză, cu dobânzi (efemer) atractive, cu un leu (conjunctural) întărit, cu invitaţii încurajatoare din partea băncilor, cu oferta guvernamentală a "Primei Case", românii din nou sunt poftiţi să cumpere locuinţe la preţuri (încă) inflamate. Băncile te încurajează! Developerii te încurajează! Autorităţile te încurajează! Presa te încurajează! Cum să nu devii un curajos? Cum să nu faci pasul în a achiziţiona o locuinţă, în condiţiile în care nu e chiar cel mai plăcut lucru să stai cu chirie? Ce mai contează dacă preţurile la apartamente şi case sunt mari sau mici? Ce importanţă mai are cât vor fi ratele de dobândă în câţiva ani? Sau pe unde va fi leul în raport cu euro? Până la urmă, dacă ar fi aşa de rău s-ar şti! Nu!? Oare? Cine să ne spună? Băncile? Şmecherii din imobiliare? Politicienii cu î