Două case de licitaţii bucureştene fac posibil, la sfârşitul acestei săptămâni, un regal de artă clasică, în care îşi dau întâlnire lucrări semnate de nume din primul eşalon al plasticii româneşti, precum Grigorescu, Petraşcu, Aman, Iser. Fenomen previzibil, aşteptat şi devenit realitate, ieşirea din colecţii a operelor semnate de clasicii artei româneşti nu pare a fi deloc semnalul creşterii puterii de cumpărare a colecţionarilor timpului nostru. Ci, mai degrabă, efectul presiunii exercitată de criza financiară căreia... nu-i rezistă deţinătorii de valori culturale. Ştim cu toţii că operele şi capodoperele îşi au soarta lor, ca şi cărţile: trebuie să circule. Se pare însă că nevoia de tezaurizare a unora dintre cei cu mulţi bani nu lasă timpul să aştepte. Dimpotrivă. Iar momentul le este favorabil. Aşadar, sărăcia generată de criză face loc unui fenomen deloc avantajos pentru destinul şi reputaţia artei româneşti, vânzările la preţuri mult prea mici comparativ cu valoarea artistică a operelor puse în vânzare. Evident, este ruşinos să accepţi, ca deţinător de bunuri culturale, un preţ de 150.000 sau 200.000 lei pentru un tablou de Grigorescu, Luchian, Tonitza sau Pallady. Şi totuşi, oamenii au nevoie de bani. Pe această "urgenţă" existenţială mizează şi colecţionarii cu pretenţii sau negustorii zilelor noastre. Opere semnate de nume mari, la preţuri cât mai mici, intră în proprietatea acestora, nu se ştie pentru câtă vreme. Iar această stare de lucruri se perpetuează de la sfârşitul lui 2008.
Cine sunt nepăsătorii...
Îngrijorător este faptul că statul care are drept de preemţiune - în cazul în care pe piaţa tranzacţiilor îşi face apariţia o capodoperă, se face că nu vede. Aceeaşi tactică au adoptat-o după '90, şi continuă să-i dea curs şi astăzi reprezentanţii ministerului de resort, atunci când se pune problema circulaţiei valorilor artei
