Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile elene solicită tot mai mulţi bani de la statul grec

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Băncile elene, afectate de o serie de reduceri de ratinguri în contextul crizei datoriilor din Grecia, au solicitat guvernului un sprijin financiar mai mare, a declarat ministrul de Finanţe, George Papaconstantinou, citat de Reuters şi preluat de Mediafax.

Autorităţile de la Atena au adoptat în 2008 un program în valoare de 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea sistemului bancar. Din acest program au rămas în prezent disponibile fonduri de 17 miliarde de euro, reprezentând în principal garanţii de stat.

"Băncile au cerut acces la fondurile rămase din schema de sprijin", a afirmat Papaconstantinou.

Banca centrală a Greciei a anunţat că împrumuturile neperformante ale instituţiilor de credit locale au crescut şi în ultimul trimestru al anului trecut, ajungând la o pondere de 7,7% din totalul creditelor din 2009.

Solicitarea băncilor elene pentru mai mult ajutor subliniază problemele prin care ar putea trece întreaga economie, notează Reuters. Analiştii anticipează că Produsul Intern Brut (PIB) al Greciei va scădea cu cel puţin 2% în acest an, în parte din cauza măsurilor de auteritate adoptate de guvern pentru acoperirea deficitului bugetar uriaş.

Biroul de statistică al Comisiei Europene, Eurostat, susţine că deficitul public al Greciei din 2009 depăşeşte nivelul de 12,7% din PIB estimat de executiv, potrivit publicaţiei economice Naftemboriki. Guvernul elen s-a angajat ca în acest an să reducă deficitul la 8,7% din PIB.

Băncile elene, afectate de o serie de reduceri de ratinguri în contextul crizei datoriilor din Grecia, au solicitat guvernului un sprijin financiar mai mare, a declarat ministrul de Finanţe, George Papaconstantinou, citat de Reuters şi preluat de Mediafax.

Autorităţile de la Atena au adoptat în 2008 un program în valoare de 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea sistemu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°