Este cercetător ştiinţific la Staţiunea de Cercetarea Lgeumicolă din Buzău, dar după program este preot la Catedrala Episcopală.
Încă din timpul copilăriei a avut o înclinaţie către artă şi cultură şi şi-ar fi dorit să devină preot. Numai că regimul comunist l-a împiedicat să se îndrepte către această meserie, aşa că s-a văzut nevoit să dea admitere la Facultatea de Agronomie.
„În timpul liceului am început să dobândesc dragoste către horticultură pentru că făceam astfel de activităţi agricole în timpul studiilor, iar vara veneam şi făceam practică la Staţiunea de Cercetare Legumicolă", ne-a spus Costel Vânătoru. Cu timpul a început să îi placă din ce în ce mai mult activitatea pe care o desfăşura în timpul orelor de practică, iar din cauza situaţiei materiale precare s-a angajat la Staţiunea Legumicolă, iniţial ca muncitor, iar după 1990 a fost adus la Cercetare.
De-a lungul anilor, cercetătorul a reuşit să creeze mai multe soiuri de legume, de la roşii, până la castraveţi sau cicoare. „Primul soi a fost unul de tomate de industrie. Am fost ajutat şi de către soţia mea în timpul său liber şi scotea seminţe din liniile mele, le punea în recipiente şi scriam pe fiecare ce este acolo şi, mai mult, noi dormeam cu ele în cameră. Prima linie a primit numele soţiei mele, Cristina, numai că a fost schimbat în Cristinica pentru că mai erau şi alte soiuri cu acest nume", ne-a spus cercetătorul.
Apoi a reuşit să scoată pe piaţă şi alte creaţii, două soiuri de cicoare, un soi de castraveţi, busuioc aromat, un hibrid de tomate Siriana. Cu ajutorul invenţiilor sale Buzăul a ajuns să deţină cea mai bogată colecţie de tomate din ţară.
Îmbracă şi haina preotească
După terminarea programului la Staţiunea de Cercetare, Costel Vânătoru merge la Catedrala Episcopală, unde este preot. Iniţial, făcea uşi sau sculpturi pentru biserici şi a fo