În zilele în care directorul general al Fondului Monetar Internaţional se afla la Bucureşti, organizaţia pe care o conduce revizuia în sens pozitiv datele de creştere economică globală spre 4,1%, cifră care oglindeşte doar parţial economiile care ne interesează. Şi asta pentru că creşterea vine mai ales din zonele emergente şi mai puţin din Europa, principalul nostru partener comercial şi investiţional. Mai mult, pentru zona euro, revizuirea este în jos, de la 0,9 la 0,8% pentru anul acesta, şi chiar dacă modificarea este mică, este una dintre veştile proaste ale acestei perioade. Economia României nu are capacitatea de a se mişca fără un puternic impuls din partea zonei euro. De fapt, acest impuls este singurul motor de creştere posibil şi de altfel cel mai sănătos. Dominique Strauss Kahn comenta indirect la Washington aceste date ca fiind rezultatul programelor de stimulare lansate de diverse state şi mai puţin o reluare a cererii, iar referinţa era mai ales la economiile euro şi la cea americană.

Tabloul este, de fapt, foarte clar. Paşii mici pe care îi fac economii ca Germania sau Franţa ţin aproape exclusiv de stimuli, paşii mai mari ai Americii de stimuli lansaţi cu 6 luni înainte şi de un dinamism al pieţei tradiţional, iar paşii mai mari ai Chinei de o cerere uşor stimulată. Situaţiile sunt diferite, iar metodele nu pot fi replicate cu succes dintr-o zonă economică în alta. Dar verdictul destul de sumbru, cel al convalescenţei economiei mondiale, ne priveşte direct. De altfel, la Bucureşti, Dominique Strauss Kahn n-a vorbit de stimuli, pentru că, pe de o parte, nu putea vorbi de ceea ce nu există, pe de altă parte, pentru că programul pe care îl conduce presupune cu totul altceva: reduceri de cheltuieli publice, diminuarea ponderii acestora în PIB, restructurarea legilor salarizării şi pensiilor. Se pune atunci întrebarea de ce, dacă alţii vorbesc d