Noul contract cadru, aprobat de guvern, în vederea încheierii între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi medicii de familie,va duce la un haos total în sistem.
CITIŢI ŞI:
Biciclist accidentat mortal pe DN1 în plină noapte
Motivul principal al nemulţumirilor medicilor de familie sunt legate în primul rând de scădere drastică a veniturilor, lucru care va avea repercursiuni asupra întregului sistem de asistenţă medicală. „Scăderea punctajelor pe grupe de vârstă care este cuprinsă în acest nou contract aduce o diminuare a veniturilor care este de aproximativ 30-40 la sută", spune Loredana Piloff.
Conform preşedintei Asociaţiei Medicilor de Familie din Sibiu, Loredana Piloff, medicii de familie vor acţiona în contencios administrativ actul care, spun cadrele medicale, este în detrimentul atât al lor, cât şi al pacienţilor, dacă nu se va ajunge la un punct comun. „Ni s-a spus că se doreşte o creştere a accesabilităţii pacienţilor la medicul de familie, dar cum pot face ei asta dacă impun un decont de maxim 440 de consultaţii pe lună, în condiţiile în care, cel mai mic număr de consultaţii, se ridică în prezent la 700”, apreciază Loredana Piloff.
O femeie s-a aruncat sub acceleratul Sibiu - Timişoara pentru că şi-a pierdut soţul
Nemulţumirile medicilor de familie se răsfrâng, evident asupra pacienţilor, cărora nu le vor mai putea fi transcrise reţete ale altor medici, şi nici nu vor putea primi aceeaşi medicaţie, pentru o boală acută, pe mai mult de 3 reţete într-un an. Medicii spun că în acest caz, bolnavii cronici sunt lăsaţi pe dinafară şi nu ştiu cum trebuie procedat.
Medic la sapă de lemn
Dacă nu se fac modificări pe contractul cadru,medicii se văd obligaţi să strângă cureaua, altfel vor ajunge, la propriu, la sapă de lemn. „Cred că dacă aş fi agricultor aş câştiga mai bine”, spune Mădălina Iosif, medic de fami